CLICK PE POZA PENTRU A O MARI!!!!
vineri, 31 decembrie 2010
marți, 21 decembrie 2010
sâmbătă, 18 decembrie 2010
Povesti de Craciun
1. Fetita si catelul
Vantul alerga cu voiciune printre crengile copacilor incarcati de zapada ce arunca in jur reflexii argintii datorita becurilor instale pe aleile parcului… “peisaj asa cum scria in cartile de basme” isi spuse fetita tragand dupa ea sacul greu de rafie incarcat pana la refuz cu bucati de lemn si cartoane pe care reusese sa le adune toata ziua din intreg orasul…”off, e greu dar tata va fi bucuros ca vom avea cu ce ne incalzi in noaptea asta “ isi spuse ea vesela si opintindu`se mai facu cativa pasi dupa care se opri stergandu`si cu maneca hainutei ponosite firicelul ce ii curgea din nas… “sper sa nu racesc atat de rau incat sa nu pot sa`mi ajut tatal”…
“Vai cat de frig este, oare de ce in zbenguiala mea prin zapada nu am fost atent la mama si la fratii mei, acum sunt nevoit sa ratacesc prin imensitatea asta alba singur… cat de bine mi`ar fi facut caldura trupului mamei” gandi catalusul alb in timp ce cu labuta isi dadea jos un firicel de zapada de pe urechea neagra… “nimeni nu e perfect, gandi el doct, trebuia sa am si eu putin negru, daca as fi fost alb imaculat as fi fost confundat cu zapada si totusi in ciuda urechii mele negre mama imi spunea Fulg de Nea, e oara din cauza culorii mele sau mai degraba datorita faptului ca alerg cat e ziua de lunga dupa fulgii de zapada incercand sa`i prind cu limba?”…
“Hmmm… asta nu e o adresa, e un parc, de ce trebuie sa ajung intr`un parc, intr`un parc nu gasesc horn pe care sa ma strecor si nici macar acoperisul pe care sa aterizeze sania mea trasa de reni” isi spuse Mosul scarpindu`se in barba…. Se dadu jos din sanie, facu cativa pasi apoi chipul i se lumina… “Desigur, desigur, anul acesta este unul din acei ani cand trebuie sa aduc in dar unui suflet… un alt suflet…” …zambi satisfacut si isi spuse ca intarzierea pe care o va avea in acest Ajun va merita….
Vantul se intetise si abia isi mai vedea mana daca o intindea in fata… “trebuie sa`mi gasesc un adapost, si asta urgent daca nu vreau sa mor aici inghetata “ gandi ea cu maturitate si isi aminti ca in urma cu cateva zile trecuse pe langa un pod…”da, trebuie sa ajung acolo, acolo voi fi la adapost de furtuna ce s`a iscat”… isi aduna puterile si trase dupa ea sacul cel greu chiar daca stia ca o ingreuneaza nici nu`si imagina sa`l lase gandindu`se cu cata truda a adunat fiecare bucatica de lemn si carton, materiale care o sa le dea putina caldura in noaptea asta in camaruta pe care o ocupa impreuna cu tatal ei bolnav si cu fratiorii cei mici… “e datoria mea sa am grija de ei” gandi fetita ce abia implinise 11 ani.
“Mama imi spunea mereu: Ai grija Fulg de Nea, nu te indeparta de mine si daca se va intampla vreodata sa te ratacesti, cauta`ti adapost sub podul din parc, acolo vei fi bine, acolo te voi cauta…atunci acolo voi merge!”… prin imensa perdea alba se vedea din cand in cand rasarind din troienii de zapada un punct negru…
“E atat de frig chiar si aici sub pod, de`as avea un chibrit sa aprind cateva din cartoane sa`mi incalzesc putin mainile” isi spuse ea…tresari… ceva cald si umed ii atinse mana… un fior o cuprinse dar se liniste repede cand in semiobscuritatea de sub pod zari ochii veseli ai catelusului…”Si tu te ascunzi de urgia de afara, asa`i? esti ca un fulg de nea” ii spuse fetita catelusului…”hmmmm…oare de unde`mi stie numele?”…
Pasii greoi sub care zapada scartaia se auzeau din ce in ce mai aproape, stranse catelul in brate si astepta infrigurata sa vada ce se intampla…”Asta iti lipsea?” auzi o voce calda si un amnar scaparat aprinse cateva cartoane cazute din sacul ei… auzise povesti despre el, credea cu putere in el insa… nu putea crede ca Mosul din poveste chiar se afla acolo langa ea…
Caldura degajata de flacarile ce dansau parca nepasandu`le de viscolul de afara ii incalzi mainele si sufletul, cateva lacrimi ii scapara pe obraz…”de ce plangi fatuca? Darurile pe care le`ai cerut, ti le`am adus… ai vrut un suflet cald si sincer langa tine si iata ca il strangi in brate ii spuse aratand spre Fulg de Nea…ai mai vrut ca tatal tau sa se faca bine, si asta se va intampla in aceasta noapte… si ai mai vrut drept dar, sa il intalnesti pe Mos Craciun…iata`ma!... iar tu, spuse incruntandu`se catre catel, tu vei primi osul cel mare pe care l`ai cerut chiar daca ai fost rau si te`ai pierdut de mama ta!”
Zori zilei luminara cerul iar vantul facu loc soarelui ce imprastia cu darnicie putin din caldura sa atat de mult dorita… in intinderea imensa a parcului un om ce pana cu o zi inainte nu se putuse ridica din pat din pricina bolii ce il macina de ani de zile, intreba trecatorii : “fiti amabili, n`ati vazut cumva o fetita tarand dupa ea un sac mare de rafie?” …oamenii se indepartau neputandu`i da un raspuns… zari pe una din alei o catea urmata de 3 pui ce parea ca se afla si ea in cautari…
Nici trecatorii, nici omul si nici cateaua nu aveau cunostinta despre faptul ca o fetita fara nume fusese gasita inghetata sub podul din parc alaturi de un catel si un sac plin de cartoane si surcele…”doua vieti ce ar fi fost salvate de un banal… bat de chibrit” comentase laconic medicul ce constatase decesul…duminică, 1 august 2010
Doar viata...
Luna martisorului avea sa fie una dintre cele mai frumoase din ultimii anii, stia asta fara sa i`o spuna nimeni, pur si simplu un sentiment inaltator se nastea in ea odata cu primii ghiocei, odata cu primele miresme ale primaverii ce batea la usa si isi croia drum vesela alungand in mersul ei si ultimele ramasite ale iernii grele ce tocmai se sfarsise.
Mladite de pomi infloriti isi aratau frumusetea pe tot parcusul drumului spre orasul in care urma sa isi petreaca urmatoarea perioada din viata…
S`au intalnit cand nici unul dintre ei nu se astepta…ea se afla in orasul lui pentru efectuarea unui curs de pregatire iar el…cel ce trebuia sa`i fie profesor la respectivul curs, dupa a carei absolvire viata ei ar fi urmat sa intre pe un alt fagas…
Auzindu`si numele strigat a ridicat capul din pamant si privirea a intalnit`o pe a lui, o strafulgerarea, un fior, o adiere de vant, privirea lui…profunda, calda, ochii ii emanau blandete…au fost doar cateva secunde ce insa li s`a parut a fi o eternitate, o eternitate de priviri adunate intr`una singura, o eternitate de priviri in care au inteles ca sunt suflete pereche…
Au trecut zilele una cate una si odata cu ele a inceput si relatia lor, timid, cu ocheade aruncate unul celuilalt atunci cand cei din jurul lor nu erau atenti, atingeri ce pareau pur intamplatoare si normale pentru relatia profesor-elev, gesturile au continuat cu fructele pe care el le aducea in fiecare zi si care, din pura intamplare, erau doua….
Intr`un final si`a luat inima in dinti si a invitat`o in oras…a asteptat`o la poarta institutiei in care el isi desfasura activitatea, au mers o perioada tacuti, ea pe un trotuar, el pe celalalt apoi au inceput schimburile de replici aflandu`se insa tot pe trotuare diferite, au indraznit intr`un final sa se apropie, aveau obrajii imbujurati de emotie si mii de fiori le fulgerau trupurile…
Isi traiau iubirea la intensitate maxima, traiau fiecare secunda ca si cum ar fi fost ultima, se ascundeau de ochii celor din jur pentru a se putea dedica in totalitate unul altuia, tot ceea ce ii inconjura parea irelevant, nesemnificativ, tot ceea ce era important si conta se afla acolo, erau ei si sufletele lor…
Primavara venise si odata cu ea inflorise in inimile lor dragostea, o dragoste pura, adolescentina, o dragoste ce facea frumusetea si parfumul florilor sa paleasca…zambete ce alungau norii de pe cer si cuvinte ce faceau ca pasarile din jur sa taca si sa`i asculte, cuvinte izvorate din netarmuita iubire ce ii invaluia…zile si nopti de visare…cuvinte soptite la ureche si dulci sarutari…
Odata cu florile ciresilor a venit si ziua in care au trebuit sa isi ia ramas bun, cursul pe care ea il urmase luase sfarsit si acum trebuia sa plece, trebuia sa ia cu ea tot ceea ce adusese atunci cand venise insa acum, bagajele erau neincapatoare pentru ca aici, il cunoscuse pe el, pentru ca aici cunoscuse iubirea, iubire ce nu ar fi avut loc nici in cel mai mare bagaj…s`au privit in ochi ca si cum atunci s`ar fi vazut prima oara, si`au sarutat sufletele ca si cum atunci si le`ar fi descoperit…apoi ea…cu pasi marunti si`a indreptat pasii catre poarta ce urma sa se inchida in urma ei....
Ceasul desteptator o trezi cu sunetul sau strident…intinse mana,il opri apoi cu un gest involuntar il lua in brate,il saruta si ii spuse ca trebuie sa mearga la servici…trecusera luni de zile de cand se vazuse prima oara si acum ea se afla in alt oras…alaturi de el…hotarasera ca distanta nu ii poate desparti si faceau tot posibilul sa se vada ori de cate ori timpul le`o permitea…
Iubirea lor e o carte, o carte cu zane si feti-frumosi, o carte cu flori, fluturi si zile senine, o carte ce se numeste: …”Poveste fara sfarsit “
P.S. Articolul de mai sus este inspirat din povestea unei prietene de suflet.
Mladite de pomi infloriti isi aratau frumusetea pe tot parcusul drumului spre orasul in care urma sa isi petreaca urmatoarea perioada din viata…
S`au intalnit cand nici unul dintre ei nu se astepta…ea se afla in orasul lui pentru efectuarea unui curs de pregatire iar el…cel ce trebuia sa`i fie profesor la respectivul curs, dupa a carei absolvire viata ei ar fi urmat sa intre pe un alt fagas…
Auzindu`si numele strigat a ridicat capul din pamant si privirea a intalnit`o pe a lui, o strafulgerarea, un fior, o adiere de vant, privirea lui…profunda, calda, ochii ii emanau blandete…au fost doar cateva secunde ce insa li s`a parut a fi o eternitate, o eternitate de priviri adunate intr`una singura, o eternitate de priviri in care au inteles ca sunt suflete pereche…
Au trecut zilele una cate una si odata cu ele a inceput si relatia lor, timid, cu ocheade aruncate unul celuilalt atunci cand cei din jurul lor nu erau atenti, atingeri ce pareau pur intamplatoare si normale pentru relatia profesor-elev, gesturile au continuat cu fructele pe care el le aducea in fiecare zi si care, din pura intamplare, erau doua….
Intr`un final si`a luat inima in dinti si a invitat`o in oras…a asteptat`o la poarta institutiei in care el isi desfasura activitatea, au mers o perioada tacuti, ea pe un trotuar, el pe celalalt apoi au inceput schimburile de replici aflandu`se insa tot pe trotuare diferite, au indraznit intr`un final sa se apropie, aveau obrajii imbujurati de emotie si mii de fiori le fulgerau trupurile…
Isi traiau iubirea la intensitate maxima, traiau fiecare secunda ca si cum ar fi fost ultima, se ascundeau de ochii celor din jur pentru a se putea dedica in totalitate unul altuia, tot ceea ce ii inconjura parea irelevant, nesemnificativ, tot ceea ce era important si conta se afla acolo, erau ei si sufletele lor…
Primavara venise si odata cu ea inflorise in inimile lor dragostea, o dragoste pura, adolescentina, o dragoste ce facea frumusetea si parfumul florilor sa paleasca…zambete ce alungau norii de pe cer si cuvinte ce faceau ca pasarile din jur sa taca si sa`i asculte, cuvinte izvorate din netarmuita iubire ce ii invaluia…zile si nopti de visare…cuvinte soptite la ureche si dulci sarutari…
Odata cu florile ciresilor a venit si ziua in care au trebuit sa isi ia ramas bun, cursul pe care ea il urmase luase sfarsit si acum trebuia sa plece, trebuia sa ia cu ea tot ceea ce adusese atunci cand venise insa acum, bagajele erau neincapatoare pentru ca aici, il cunoscuse pe el, pentru ca aici cunoscuse iubirea, iubire ce nu ar fi avut loc nici in cel mai mare bagaj…s`au privit in ochi ca si cum atunci s`ar fi vazut prima oara, si`au sarutat sufletele ca si cum atunci si le`ar fi descoperit…apoi ea…cu pasi marunti si`a indreptat pasii catre poarta ce urma sa se inchida in urma ei....
Ceasul desteptator o trezi cu sunetul sau strident…intinse mana,il opri apoi cu un gest involuntar il lua in brate,il saruta si ii spuse ca trebuie sa mearga la servici…trecusera luni de zile de cand se vazuse prima oara si acum ea se afla in alt oras…alaturi de el…hotarasera ca distanta nu ii poate desparti si faceau tot posibilul sa se vada ori de cate ori timpul le`o permitea…
Iubirea lor e o carte, o carte cu zane si feti-frumosi, o carte cu flori, fluturi si zile senine, o carte ce se numeste: …”Poveste fara sfarsit “
P.S. Articolul de mai sus este inspirat din povestea unei prietene de suflet.
marți, 27 iulie 2010
Viata si...moartea
Ne nastem…trecem prin viata…si murim…eterna sintagma regasita inca din timpuri stravechi in scrierile antice si in viata de zi cu zi…insa…
Un copil,un parinte,un sot,un prieten moare…nimic iesit din comun,e cursul firesc al vietii si face parte din selectia naturala,cel mai puternic supravietuieste insa…
Plecand dintre noi o persoana draga lasa in urma sa amintiri, amintiri care ne hranesc sufletul, amintiri pe care le rememoram cu drag, tot ceea ce ramane in urma persoanelor ce nu vor mai fi printre noi sunt amintirile si …un gol imens, un gol ce nu poate fi umplut cu nimic altceva si de catre nimeni altcineva, un gol pe care nici minunile tehnicii din ultimul mileniu nu`l pot substitui…
Atunci cand cineva pleaca dintre noi ca urmare a unei boli lungi si chinuitoare,o vedeam, poate, ca pe o eliberare a respectivei persoane, ca pe o curmare a suferintelor si accederea acelui suflet spre o lume mai buna, incercam sa ne consolam, in adancul sufletului spunand ca selectia natura si`a spus cuvantul...suferim…plangem…si mergem inainte…e cursul firesc al vietii insa durerea e la fel de puternica si nu gasim consolare in sintagma amintita mai sus…
Atunci cand o persoana draga noua se stinge datorita varstei inaintate incercam sa fim tari, ne spunem ca asa a fost sa fie, ca fiecare dintre noi la o anumita varsta merge dincolo, la ingeri…si totusi…durerea e la fel de puternica…
Dar atunci cand cineva moare fara sa fi suferit de vreo boala incurabila sau fara sa fi avut o varsta inaintata? Atunci cum e? cum e sa plece de langa tine un prieten drag? Sau un parinte? Sau un copil? Cum e sa plece de langa tine persoana pe care o credeai, poate, “buricul universului tau “ ?
Care sunt cele mai potrivite cuvinte de a spune cuiva ca persoana care i`a fost alaturi ca prietena,iubita,parinte,etc… nu il va mai sprijini datorita unui concurs de imprejurari in care si`a gasit sfarsitul? Cum ai putea sa dai o asa veste cuiva incercand sa menajezi respectiva persoana, incercand sa iei ceva din durerea vorbelor pe care i le vei spune? O instiintare laconica si strict la obiect ii va pricinui mai putina durere decat una evaziva?
Ne nastem…trecem prin viata…murim…si lasam in urma noastra un gol imens in viata celor ce au gravitat in jurul nostru, am fost centrul lor polarizator si acum ratacesc fara noima incercand sa`si dea raspunsuri la intrebari…”de ce el/ea?” …”de ce acum?”…”de ce trebuia sa moara?” ….”de ce…viata e atat de nedrapta?”
Fie ca acest articol sa fie un umil omagiu adus colegilor mei ce nu mai sunt acum printre noi, acelasi omagiu umil si tuturor acelora care au insemnat ceva pentru fiecare dintre cei ce citesc aceste randuri…”Dumnezeu sa`i odihneasca!!!”
sâmbătă, 24 iulie 2010
Destainuirile unui suflet...
…Ce ciudata e viata,isi spuse…ipotetic vorbind daca as lua in calcul scara timpului cunoscut si folosit de toti oamenii, o cunosc de putin timp, de prea putin timp pentru a`mi descarca sufletul in fata ei…daca insa cea dupa care as socoti scurgerea timpului ar fi scara sufletului meu, am uneori impresia ca o cunosc de o vesnicie…o vesnicie in care mi`a oferit de cateva ori ocazia sa o vad exact asa cum este ea..dincolo de aparente si dincolo de masca pe care o afiseaza zilnic probabil din nevoia de a parea calculata, rece si distanta…
Mi`ar fi placut sa`ti pot spune lucruri pe care nu le`am spus niciodata…ii zise el uitandu`se intr`un anume punct ca si cum ea ar fi fost in acel moment in fata lui…mi`ar fi placut sa imi oferi insa ocazia sa`ti pot spune acele lucruri…mi`ar fi placut sa iti vorbesc,sa`ti arat ceea ce uneori nu vezi,sau…te faci ca nu vezi…mi`ar fi placut sa`mi las sufletul sa vorbeasca fara oprelisti…
Mi`ar fi placut sa imi dai ocazia sa fac asta undeva departe unde sa nu fim distrasi de nimic si nimeni…ii raspunse el atunci cand ea,ce parea a fi in fata lui,incrunta usor din sprancene parca neintelegand ce vrea el sa spuna…mi`ar fi placut sa fim undeva departe..undeva unde destinul ne va duce atingand cu aripa sa pasii nostrii…undeva unde linistea din jur sa fie tulburata doar de falfaitul aripilor de fluturi ii spuse el amintindu`si de ziua in care ii spusese ca fluturii traiesc doar o zi…mi`ar fi placut sa putem sta intinsi pe iarba,sa privim cerul si sa ne minunam de frumusetea norilor pufosi…sa ne folosim imaginatia si sa`i asemuim cu animale,obiecte,flori,etc…
Uneori imi doresc sa traiesc ca si fluturii o singura zi…trase el concluzia…o zi in care sa ma bucur de frumusetea si parfumul florilor,o zi in care sa fiu admirat pentru gingasia mea…o zi in care sa traiesc cu intensitate fiecare secunda fiind constient timpul de care dispun este doar o zi…si totusi, ar fi o infinitate comprimata intr`o singura zi…
Ce m`a facut sa imi doresc sa imi doresc ca ziua mea de fluture sa mi`o petrec alaturi de tine? …gandi el cu voce tare…probabil tocmai acea parte a ta pe care te feresti intotdeauna sa o afisezi…
Mi`ar fi placut sa`ti pot spune lucruri pe care nu le`am spus niciodata…ii zise el uitandu`se intr`un anume punct ca si cum ea ar fi fost in acel moment in fata lui…mi`ar fi placut sa imi oferi insa ocazia sa`ti pot spune acele lucruri…mi`ar fi placut sa iti vorbesc,sa`ti arat ceea ce uneori nu vezi,sau…te faci ca nu vezi…mi`ar fi placut sa`mi las sufletul sa vorbeasca fara oprelisti…
Mi`ar fi placut sa imi dai ocazia sa fac asta undeva departe unde sa nu fim distrasi de nimic si nimeni…ii raspunse el atunci cand ea,ce parea a fi in fata lui,incrunta usor din sprancene parca neintelegand ce vrea el sa spuna…mi`ar fi placut sa fim undeva departe..undeva unde destinul ne va duce atingand cu aripa sa pasii nostrii…undeva unde linistea din jur sa fie tulburata doar de falfaitul aripilor de fluturi ii spuse el amintindu`si de ziua in care ii spusese ca fluturii traiesc doar o zi…mi`ar fi placut sa putem sta intinsi pe iarba,sa privim cerul si sa ne minunam de frumusetea norilor pufosi…sa ne folosim imaginatia si sa`i asemuim cu animale,obiecte,flori,etc…
Uneori imi doresc sa traiesc ca si fluturii o singura zi…trase el concluzia…o zi in care sa ma bucur de frumusetea si parfumul florilor,o zi in care sa fiu admirat pentru gingasia mea…o zi in care sa traiesc cu intensitate fiecare secunda fiind constient timpul de care dispun este doar o zi…si totusi, ar fi o infinitate comprimata intr`o singura zi…
Ce m`a facut sa imi doresc sa imi doresc ca ziua mea de fluture sa mi`o petrec alaturi de tine? …gandi el cu voce tare…probabil tocmai acea parte a ta pe care te feresti intotdeauna sa o afisezi…
joi, 22 iulie 2010
Testul de inteligenta al lui Einstein
Se spune ca acest test a fost conceput de Einstein si ca 98% din populatia globului nu va putea sa il rezolve....tu poti ?:)
Testul de inteligenta al lui Einstein
Prezumtii:
1. exista 5 case fiecare de alta culoare
2. in fiecare casa locuieste o singura persoana fiecare de alta nationalitate.
3. fiecare locatar prefera o anumita bautura, fumeaza o anumita marca de tigari si detine un anumit animal de companie.
4. nici una din cele 5 persoane nu are casa de aceeasi culoare cu alta, nu bea aceeasi bautura, nu fumeaza aceeasi marca de tigari si nu detine aceeasi specie de animal.
Se dau urmatoarele:
a. britanicul locuieste in casa rosie
b. suedezul are un caine
c. danezul bea cu placere ceai
d. casa verde se afla in stanga casei albe
e. locatarul casei verzi bea cafea
f. persoana care fumeaza “Pas Mal” are o pasare
g. locatarul casei din mijloc bea lapte
h. locatarul casei galbene fumeaza “Down Hill”
i. olandezul locuieste in prima casa
j. fumatorul de “Carlbrough” locuieste langa cel care are o pisica
k. locatarul care are un cal locuieste langa cel care fumeaza “Down Hill”
l. fumatorul de “Wind Fill” bea bere
m. olandezul locuieste langa casa albastra
n. germanul fumeaza”Rustguns”
o. fumatorul de “Carlbrough” are un vecin care bea apa.
Intrebarea:
Cine are acvariul cu pesti?
luni, 19 iulie 2010
Sarutarile ei...
Adulmeca aerul din jurul sau si zambi…”nu este departe” isi spuse zambind si se opri pe o banca in orasul care cu greu suporta arsita din ultimile zile…
Pasarile din copacul la umbra caruia se oprise simtisera si ele iminenta ei sosire si sporovaiau fara incetare,iar cand el isi indrepta atentia asupra lor i se paru ca sunt constiente ca sunt privite si ca ii zambira complice…
“Primele semne” , gandi privind cum o frunza razleata isi croia drum voioasa printre picioarele trecatorilor, apoi dupa un scurt interval de timp zari intunecimea ei, sinistra la prima vedere…isi imagina ca era acolo,in mijlocul ei si ca la un moment dat se va abate cu putere peste tot ceea ce este aici jos,in lumea muritorilor ….
Dupa primele rafale puternice de vant trotuarul, care mai devreme abunda de oameni, parea acum lipsit de viata, doar el, pasarile ce se certau deasupra capului sau si frunzele ce se alergau pe asfaltul incins pareau a fi singurele repere din acel tablou ireal…
Il atinse …tresari… o asteptase atat de mult..si`o dorea pana in strafundul sufletului sau, visa la ea si totusi prima atingere parea ca il luase pe nepregatite…ii raspunse totusi din instinct la atingere intinzand mana si ridicandu`se de pe banca pentru a fi alaturi de ea, pentru a fi si mai aproape de ea…urma a doua atingere…a treia…tresari de fiecare data insa acum suprinderea se transformase in placere…o placere nebuna izvorata din pasiunea ce o nutrea pentru ea…ramase pironit locului vreme indelungata, cu mainile intinse si capul ridicat pentru a`i primi sarutarile…iar ea i le darui intai timid ,apoi din ce in ce mai navalnic …ii saruta parul, fruntea, obrajii, ii saruta cu nesat buzele si`i saruta mainele pe care le intinsese catre ea….
La fel de brusc cum incepuse ea se domoli… ii auzi pasii cum se indepartau dar nu se clinti…ramase minute bune in mijlocul trotuarului cu mainile intinse si capul inca ridicat pentru a se bucura de racoarea ce venise odata cu ea…
Care ea???? Cum, “care ea?”…Ea… PLOAIA…
Pasarile din copacul la umbra caruia se oprise simtisera si ele iminenta ei sosire si sporovaiau fara incetare,iar cand el isi indrepta atentia asupra lor i se paru ca sunt constiente ca sunt privite si ca ii zambira complice…
“Primele semne” , gandi privind cum o frunza razleata isi croia drum voioasa printre picioarele trecatorilor, apoi dupa un scurt interval de timp zari intunecimea ei, sinistra la prima vedere…isi imagina ca era acolo,in mijlocul ei si ca la un moment dat se va abate cu putere peste tot ceea ce este aici jos,in lumea muritorilor ….
Dupa primele rafale puternice de vant trotuarul, care mai devreme abunda de oameni, parea acum lipsit de viata, doar el, pasarile ce se certau deasupra capului sau si frunzele ce se alergau pe asfaltul incins pareau a fi singurele repere din acel tablou ireal…
Il atinse …tresari… o asteptase atat de mult..si`o dorea pana in strafundul sufletului sau, visa la ea si totusi prima atingere parea ca il luase pe nepregatite…ii raspunse totusi din instinct la atingere intinzand mana si ridicandu`se de pe banca pentru a fi alaturi de ea, pentru a fi si mai aproape de ea…urma a doua atingere…a treia…tresari de fiecare data insa acum suprinderea se transformase in placere…o placere nebuna izvorata din pasiunea ce o nutrea pentru ea…ramase pironit locului vreme indelungata, cu mainile intinse si capul ridicat pentru a`i primi sarutarile…iar ea i le darui intai timid ,apoi din ce in ce mai navalnic …ii saruta parul, fruntea, obrajii, ii saruta cu nesat buzele si`i saruta mainele pe care le intinsese catre ea….
La fel de brusc cum incepuse ea se domoli… ii auzi pasii cum se indepartau dar nu se clinti…ramase minute bune in mijlocul trotuarului cu mainile intinse si capul inca ridicat pentru a se bucura de racoarea ce venise odata cu ea…
Care ea???? Cum, “care ea?”…Ea… PLOAIA…
joi, 15 iulie 2010
Delicatetea sentimentelor
Un val cu coama laptoasa se sparge surd si ii atinge piciorul facandu`l sa se trezeasca din gandurile`i efemere…e acolo la malul marii dintr`un motiv anume,un motiv bine intemeiat,stie asta,o simte in toata fiinta lui insa pe moment nu realizeaza care este de fapt adevaratul motiv…
Se ridica si se plimba agale pe plaja in timp ce la orizont,acolo unde marea se uneste cu cerul,primele raze de lumina se lupta sa izbandeasca impotriva intunericului…isi spuse zambind ca e timpul pentru o noua pauza si se aseza pe un sezlong uitat pe plaja pustie a carei stapani absoluti la ora aceea erau pescarusii si albatrosii…
Razele violacee asemeni unor suliti imense aruncate de`un ciclop strabat intunericul iar discul rosiatic al soarelui pare a se ivi din inima valurile carora Poseidon le`a permis sa fie linistite in acea dimineata….
Privi la lupta ce se dadea in fata sa,lupta in care putin cate putin soarele castiga teren in fata intunericului si a mandrei luni,ce inca isi etala semeata, frumusetea pe bolta cereasca…”o luna cu par lung si zambet pur” isi spuse doar pentru el, “o luna care uneori se uita in ochii mei si ramane pierduta pe ganduri”…
Se indrepta catre iesirea de pe plaja intelegand in cele din urma de ce se afla aici…venise la malul marii pentru…frumusetea locurilor, pentru linistea de dinaintea rasaritul de soare si pentru…gingasia sentimentelor si delicatetea fiintei umane…
marți, 13 iulie 2010
O mare de...licurici
Undeva…departe dar totusi aproape de tumultul cotidian se afla acel parc…pare rupt de lume si de realitate,o lume de vis impletita din miros de tei si cantecul pasarilor ce merg la culcare…
Pasesc agale pe una din alei si ma bucur de racoarea serii ce se lasa peste intreg orasul si arunca umbre pline de mister in parcul care este practic o padure intr`un oras in mijlocul caruia strajuieste o fantana ce`si imbata trecatorii in serile de weekend cu jocurile ei feerice de lumina,sunet si jeturi de apa…
In urma mea tumultul strazii nu se mai aude,doar cantecul de leagan al pasarilor pe jumatate adormite ce se ascund in ramurile ca niste brate primitoare si calduroase ale arborilor ma insotesc in plimbarea mea…
O sclipire undeva in iarba…o alta putin mai spre dreapta…tresar…oare ce s`a intamplat? a luat foc padurea? …dintr`o data pe alee imi apare in fata un covor de sclipiri …parca sute de maini nevazute scapara amnare in semiobscuritatea ce ma inconjoara…sclipiri de foc ce par a se prinde intr`un joc “de`a v`ati ascunselea” printre firele de iarba ce`si tanguie tristetea…
Zambesc…imi aduc aminte de copilarie si de curtea casei bunicilor si indraznesc sa sper ca ceea ce vad acum este real…ma las prins in jocul entitatii de sclipiri si realizez ca nu ma insel..sunt licurici..sunt sute si sute,poate chiar mii de licurici ce par a fi prinsi de delirul mirosului emanat de florile de tei…intind mana dintr`un gest involuntar si unul dintre ei mi se aseaza in palma…il privesc fascinat cum imi lumineaza palma si nu indraznesc sa mai schitez nici un gest de teama ca i`as putea face rau…
Din clepsidra timpului s`a scurs aproape o ora…cuprins de transa i`am privit pana ce acel mic talisman sclipitor si`a luat zborul din
Stiu…licuriciul acela ai fost TU…doar TU cu zambetul tau,doar tu cu ochii tai ma puteai fascina atat de mult incat sa devin inconstient de scurgerea nemiloasa a timpului…mi`ai oferit o ora,o ora desprinsa din realitatea inconjuratoare..o ora in care ai sclipit doar pentru mine….
P.S. Toate locurile, faptele, orasul si parcul-padure, licuricii, etc ce sunt reliefate mai sus nu sunt pur intamplatoare,ele chiar exista si s`au intamplat :)
vineri, 18 iunie 2010
sâmbătă, 1 mai 2010
Calator catre...nicaieri... -partea a doua
Se ridica de pe bordura,dadu binete unui trecator si se indrepta hotarat spre ceea ce parea a fi parcul din localitatea respectiva...
Asezat pe o banca isi aprinse o tigara si urmari cu interes o veverita ce se juca printre crengile pomului din fata sa...scotoci prin rucsac si gasi o bucata de ciocolata pe care o aseza la cativa metrii in fata sa asigurandu`se ca veverita i`a observat miscarea …”oare veveritele mananca ciocolata?” se intreba si zambi tamp reluandu`si locul pe banca…la scurt timp veverita se apropie timida de bucatica de ciocolata lasata pe mijlocul aleii pustii la acea ora…il privi cu interes si fara teama,il saluta parca,miscandu`si alene coada stufoasa…mirosi ciocolata,o lua cu labutele din fata si se apuca sa o rontaie cu placere…
Se plimba zambind pe strazile orasului zgaindu`se la vitrinele magazinelor si inspirand cu nesat aerul parfumat de florile plantate prin grija edilului respectivului oras in multele spatii verzi existente…”deci veveritele adora ciocolata” isi spuse el rememorand cu placere acele clipe cand veverita cu ochii ei mici ca doua migdale ii multumisera pentru desertul pe care il primise…
Inserarea se lasa peste campul pe care trenul alerga iar el privea de la fereastra compartimentului in care se afla discul soarelui intesat de relexii rosiatice pe care acesta le arunca peste tot in jur…”ar trebui sa mai fac asta,ar trebui sa imi mai fac timp pentru mine,sa`mi fac timp sa ma urc in primul tren si sa merg spre…nicaieri…”
marți, 27 aprilie 2010
Calator catre...nicaieri...
“Trenul accelerat in directia….va pleca peste 15 minute de la linia 6” ,auzi el in difuzoarele instalate in gara…se uita buimac in jurul sau la lumea pestrita care`l inconjura…un dute-vino,un furnicar de oameni care vin si pleaca sapte zile din sapte….
Cu cateva zile in urma simtise ca vrea sa faca asta,sa se duca in gara,sa se urce in primul tren,in primul tren care pleaca in orice directie,sa mearga doua ore si sa coboare intr`un orasel mic de provincie unde sa isi petreaca o zi fara sa se mai gandeasca la nimic…o zi doar pentru el,o zi in care sa se bucure de frumuseea unei funze sau de mireasma unei flori,o zi in care sa le dea binete oamenilor de pe strazile unui orasel necunoscut poate lui…luase hotararea sa lase fuiorul sortii sa se desire pentru el de data asta fara sa faca o alegere,fara sa se gandeasca in ce directia va merge sau care este locul in care va cobora…
Reusi sa`si cumpere bilet si ajunse in tren la limita exact in clipa in care fluierul locomotivei anunta triumfal plecarea in calatorie,o calatorie catre nicaieri si totodata o calatorie catre un loc anume,un loc predestinat lui insa ales de fatalitate…
Se afunda mai mult in scaunul moale si privi pe geam defilarea ilustrei naturi ce i se perinda prin fata ochilor…pomii cu verdele lor crud pareau ca`i fac cu mana iar florile campului,pe care trenul gonea,parea ca`i trimit dulci sarutari…o dimineata insorita superba,tocmai buna sa te lasi pe mana sortii isi spuse el si se adanci in gandurile lui…
Se uita la ceas…trecusera cele 2 ore si trebuia sa coboare,nu dupa mult timp se zarira undeva in fata cateva cladiri care la inceput parea cutii de chibrituri imprastiate apoi treptat capatara forma,pentru ca mai apoi sa li se distinga clar geamurile,usile si ici colo un horn al unei locuinte…isi lua rucsacul il arunca pe umar si se grabi sa coboare cand trenul opri cu scartiat de roti in mica si cocheta gara…saluta din priviri locomotiva ce parea un cal naravas pus la jugul greu al unei carute,ii ura in gand drum bun apoi cu pasi domoli se indrepta spre iesire…
Ajuns in strada o mireasma placuta de paine calda il gadila narile…in scurt timp deja se odihnea pe bordura de langa brutarie muscand cu pofta din painea calda de casa identica parca la gust cu cea plamadita de bunica lui in vremurile copilariei sale…
……Va urma…..
Cu cateva zile in urma simtise ca vrea sa faca asta,sa se duca in gara,sa se urce in primul tren,in primul tren care pleaca in orice directie,sa mearga doua ore si sa coboare intr`un orasel mic de provincie unde sa isi petreaca o zi fara sa se mai gandeasca la nimic…o zi doar pentru el,o zi in care sa se bucure de frumuseea unei funze sau de mireasma unei flori,o zi in care sa le dea binete oamenilor de pe strazile unui orasel necunoscut poate lui…luase hotararea sa lase fuiorul sortii sa se desire pentru el de data asta fara sa faca o alegere,fara sa se gandeasca in ce directia va merge sau care este locul in care va cobora…
Reusi sa`si cumpere bilet si ajunse in tren la limita exact in clipa in care fluierul locomotivei anunta triumfal plecarea in calatorie,o calatorie catre nicaieri si totodata o calatorie catre un loc anume,un loc predestinat lui insa ales de fatalitate…
Se afunda mai mult in scaunul moale si privi pe geam defilarea ilustrei naturi ce i se perinda prin fata ochilor…pomii cu verdele lor crud pareau ca`i fac cu mana iar florile campului,pe care trenul gonea,parea ca`i trimit dulci sarutari…o dimineata insorita superba,tocmai buna sa te lasi pe mana sortii isi spuse el si se adanci in gandurile lui…
Se uita la ceas…trecusera cele 2 ore si trebuia sa coboare,nu dupa mult timp se zarira undeva in fata cateva cladiri care la inceput parea cutii de chibrituri imprastiate apoi treptat capatara forma,pentru ca mai apoi sa li se distinga clar geamurile,usile si ici colo un horn al unei locuinte…isi lua rucsacul il arunca pe umar si se grabi sa coboare cand trenul opri cu scartiat de roti in mica si cocheta gara…saluta din priviri locomotiva ce parea un cal naravas pus la jugul greu al unei carute,ii ura in gand drum bun apoi cu pasi domoli se indrepta spre iesire…
Ajuns in strada o mireasma placuta de paine calda il gadila narile…in scurt timp deja se odihnea pe bordura de langa brutarie muscand cu pofta din painea calda de casa identica parca la gust cu cea plamadita de bunica lui in vremurile copilariei sale…
……Va urma…..
joi, 22 aprilie 2010
Zana din povesti
Mireasma diminetii ii gadila placut narile iar razele de soarele il alintau cu mangaieri calde…undeva departe zareste o silueta parca zamislita din florile din jurul ei…se apropie incet incercand sa nu spulbere vraja…
Statea in fata ei si nu putea rosti nici un cuvant,fascinat de magia pe care o raspandea in jur,parca limba ii era legata si un amalgam de idei i se invarteau in cap…incearca sa ii spuna ceva si se trezi mormaind cuvinte pe care nici el nu intelese…
Ea ii zambi gingas incercand sa`l faca sa`si uite emotiile ce pusesera stapanire pe el…dar cum s`ar putea el stapani,ea este atat de frumoasa,atat de gingasa,sta asezata jos printre florile multicolore ale campului si chiar a rupt una dintre ele,o floare alba si si`a prins`o in paru`i diafan…insasi natura salasuieste in intreaga ei fiinta,si parca incercand sa ii confirme asta o gargarita se aseza pe floarea prinsa in parul ei…”esti o zana din povesti” reusi el sa scape o intrebare care se dorea in acelasi timp a fi si afirmatie…
“Eu sunt pamant,si sunt vazduh/sunt aerul ce`i de vant dus/sunt roua diminetilor de vara/si sunt tot eu,apusul de cu seara/eu sunt mireasma si speranta/si sunt fantasma dar am viata/sunt zumzet de albine printre flori/si tot eu sunt,mirosul de bujori”…
O asculta inmarmurit,ii sorbi cuvintele cu nesat…se apleca…ii lua mana i`o saruta si ii spuse timid…”esti o zana…o zana din povesti”…
luni, 19 aprilie 2010
Un ocean de lacrimi
M`am amagit isi spuse stergandu`si lacrimile,m`am imbatat cu vise si sperante si am sfarsit prin a ma trezi la realitate udat de dusul rece al vorbelor ei:”vreau sa ne oprim aici”….anticipase cumva ca in acea zi se va intampla ceva rau,antincipase intr`un fel ca incepand din acea zi ochii ei nu`i vor mai zambi lui…
Isi aprinse abatut o tigara si privi cum fumul ei se ridica spre cer…”sunt pasii tai care ma lasa`n urma” isi spuse in gand si reusi cu greu sa`si stapaneasca lacrimile…
Ar fi vrut sa poata da timpul inapoi…nu ca sa o ia de la capat ci ca sa se mai bucure inca odata de clipele de fericire pe care ea i le oferise atat de copilaresc si cast…au fost atat de putine raportate la cursul firesc al timpul insa au fost in acelasi timp o infinitate socotite dupa orologiul sufletului sau…
Negura noptii il imbratisa si odata cu ea ii imbratisa si gandurile care i se pierdura in noapte…departe in noapte...indreptandu`se cu pasi domoi spre un univers scaldat in lacrimi…lacrimi care adunate picatura cu picatura au ajuns sa formeze un ocean…un ocean de lacrimi amare…
Isi aprinse abatut o tigara si privi cum fumul ei se ridica spre cer…”sunt pasii tai care ma lasa`n urma” isi spuse in gand si reusi cu greu sa`si stapaneasca lacrimile…
Ar fi vrut sa poata da timpul inapoi…nu ca sa o ia de la capat ci ca sa se mai bucure inca odata de clipele de fericire pe care ea i le oferise atat de copilaresc si cast…au fost atat de putine raportate la cursul firesc al timpul insa au fost in acelasi timp o infinitate socotite dupa orologiul sufletului sau…
Negura noptii il imbratisa si odata cu ea ii imbratisa si gandurile care i se pierdura in noapte…departe in noapte...indreptandu`se cu pasi domoi spre un univers scaldat in lacrimi…lacrimi care adunate picatura cu picatura au ajuns sa formeze un ocean…un ocean de lacrimi amare…
Sarutul
O prinse de mana si o conduse in camera unde lumina difuza a micilor lumanari aprinse peste tot creau o atmosfera feerica de basm…intr`un colt al incaperii un betisor parfumat ardea raspandind in jur miros de tradafiri infloriti….
Se asezara pe marginea patului iar el ii aranja o suvita rebela de par prinzand`o dupa ureche apoi prinvind`o intens in ochi ii mangaie usor fata….dincolo de orice ratiune erau doar el si ea…
“Daca nu`ti gust fiecare particica ma las pagubasa” ii spuse ea usor la ureche iar el ii zambi…era prima data cand erau impreuna depate de lume si de tumultul vietii cotidiene,in acel loc unde acum se gasea paradisul lor,oaza lor de fericire…
O prinse de mani si se juca incet si tandru cu buzele prin parul ei fin ca matasea apoi cobora usor si`i saruta gatul cu atingeri calde iar ei ii scapa un geamat aproape murmurat…vru sa spuna ceva dar el o opri impreunandu`si buzele cu ale ei in sarutul atat de mult dorit de catre amandoi,un sarut suprem,cald si plin de senzualitate…era primul lor sarut adevarat…
duminică, 18 aprilie 2010
Amintiri din copilarie
Imi tarsesc picioarele goale prin colbul de cativa centimetri de pe ulita satului invaluindu`ma intr`un nor urias pe praf…in mod cert diseara bunica ma va bodogani in timp ce ma va spala cu somoiogul in copaia veche din lemn…
Merg pe asfaltul turnat cu cativa ani in urma si lovesc,pierdut in aminitiri,o pietricica in timp ce ma indrept spre casa batraneasca a bunicilor mei…
“Cine nu e gata il iau cu lopata” strig cu putere sa ma fac auzit de cei ce s`au ascuns prin curtea bunicilor,apoi ma indepartez de langa peretele unde “m`am pus” si incep sa ii caut…alerg razand “sa`i scuip” inapoi la locul de unde am plecat atunci cand reusesc sa ii descopar…
Peretele varuit candva in alb e acum ingalbenit de ploi si de trecerea timpul…curtea pustie imi da un sentiment de amara tristete,doar pomii infloriti ce parca`mi ies in cale incearca sa`mi alunge sentimentul de melancolie…
Azi am prins multi pesti,plasa e grea si abia o pot cara dupa mine impreuna cu unditele prin arsita toropitoare a zilei de vara…ma balacesc cu placere in apa calda a garlei impreuna cu gasca de copii veniti si ei in vacanta la bunici in timp ce soarele`si revarsa asupra noastra ultimele sale raze inainte de a se duce la culcare…
Ma intind si dezleg de la streasina casei unditele,unele din ele sunt putrezite,altele nu mai au guta,plute sau ace…privesc de pe mal spre intindere lucie a apei tulburata acum decat,din cand in cand,de un val produs de o adiere razleata de vant…
Urc cu grija in nucul din vie si ajungand la cuibul gugustiucilor iau puiul,il pun in galetusa legata la mosorul de ata si il las usor in jos acolo unde ceilalti copii asteapta sa il hraneasca cu boabe de porumb si grau…ne urcam hlizindu`ne in pomi,fiecare in pomul lui ca asa e regula si ne mandrim spunand ca pomul fiecaruia dintre noi e mai mare si mai frumos…
Privesc spre locul in care candva traia un nuc imbatranit de negura timpului si oftez…ma indrept spre “spatele casei” acolo unde copacul meu din copilarie se inalta acum trufas mult peste acoperisul casei…
Amintiri din copilarie…o paralela peste timp…un sat plin de copii care`si petreceau vacantele de vara la bunici si ulitele pustii de acum…amintirile lor din copilarie sunt acum amintiri din Grecia,Bulgaria,etc…amintirile lor nu se rezuma la alergatul in picioarele goale prin colbul ulitelor sau la scaldatul la “garla”…amintirile lor sunt hoteluri luxoase cu piscine incalzite si luminate feeric…
Merg pe asfaltul turnat cu cativa ani in urma si lovesc,pierdut in aminitiri,o pietricica in timp ce ma indrept spre casa batraneasca a bunicilor mei…
“Cine nu e gata il iau cu lopata” strig cu putere sa ma fac auzit de cei ce s`au ascuns prin curtea bunicilor,apoi ma indepartez de langa peretele unde “m`am pus” si incep sa ii caut…alerg razand “sa`i scuip” inapoi la locul de unde am plecat atunci cand reusesc sa ii descopar…
Peretele varuit candva in alb e acum ingalbenit de ploi si de trecerea timpul…curtea pustie imi da un sentiment de amara tristete,doar pomii infloriti ce parca`mi ies in cale incearca sa`mi alunge sentimentul de melancolie…
Azi am prins multi pesti,plasa e grea si abia o pot cara dupa mine impreuna cu unditele prin arsita toropitoare a zilei de vara…ma balacesc cu placere in apa calda a garlei impreuna cu gasca de copii veniti si ei in vacanta la bunici in timp ce soarele`si revarsa asupra noastra ultimele sale raze inainte de a se duce la culcare…
Ma intind si dezleg de la streasina casei unditele,unele din ele sunt putrezite,altele nu mai au guta,plute sau ace…privesc de pe mal spre intindere lucie a apei tulburata acum decat,din cand in cand,de un val produs de o adiere razleata de vant…
Urc cu grija in nucul din vie si ajungand la cuibul gugustiucilor iau puiul,il pun in galetusa legata la mosorul de ata si il las usor in jos acolo unde ceilalti copii asteapta sa il hraneasca cu boabe de porumb si grau…ne urcam hlizindu`ne in pomi,fiecare in pomul lui ca asa e regula si ne mandrim spunand ca pomul fiecaruia dintre noi e mai mare si mai frumos…
Privesc spre locul in care candva traia un nuc imbatranit de negura timpului si oftez…ma indrept spre “spatele casei” acolo unde copacul meu din copilarie se inalta acum trufas mult peste acoperisul casei…
Amintiri din copilarie…o paralela peste timp…un sat plin de copii care`si petreceau vacantele de vara la bunici si ulitele pustii de acum…amintirile lor din copilarie sunt acum amintiri din Grecia,Bulgaria,etc…amintirile lor nu se rezuma la alergatul in picioarele goale prin colbul ulitelor sau la scaldatul la “garla”…amintirile lor sunt hoteluri luxoase cu piscine incalzite si luminate feeric…
sâmbătă, 17 aprilie 2010
Suflete...
O privea intens in ochi ori de cate ori se intalneau,minute in sir…ar fi putut sa stea pierdut in ochii ei,privindu`i sufletul probabil ca zile intregi…avea ochii atat de frumosi si sufletul atat de sublim incat parea o zana din povesti…
Se uita la ea cu tandrete si isi trecu mainile prin parul ei…”ce vreau de la tine?” isi spuse in gand…”vreau sufletul tau!!...vreau sa`l sadesc alaturi de al meu…vreau sa`l ud in fiecare zi cu sentimentele mele…vreau ca iubirea ce ti`o port sa fie raza de soare care sa`l rasfete cu atingeri calde…vreau ca rodul sufletelor noastre sa se numeasca “iubire”…sa fie un fruct mare,rosu,zemos,plin de aroma si savoarea vietii…
“Nu vreau sa sufar”…”nu vreau sa ma doara”…”nu esti barbatul potrivit pentru mine”…ii rasunau in minte vorbele ei rostite atunci cand vocea ratiunii razbatea din razboiul pe care ea il purta cu sufletul ei…
“Sufletele noastre tanjesc unul dupa atingerea celuilalt” ii spusese el insa asta o stia si ea,avea momente cand se lasa prada emotiilor si se pierdea in mangaierile lui insa mintea ei analitica castiga,uneori, razboiul dus cu propria sa inima…
Doua suflete pe cararea vietii isi vorbesc unul altuia…doua suflete tradate candva isi regasesc linistea atunci cand sunt impreuna…doua suflete ignorand tumultul vietii se regasesc si`si alina suferintele…doua suflete care s`au descoperit in infinitatea aleatorie a vietii…
joi, 15 aprilie 2010
Dansul picaturilor de ploaie
Margele de apa curg cu viteza imbratisand pamantul,soptindu`i parca secretele lor,imbiindu`l sa guste din seva lor iar el le primeste cu bratele deschise,le mangaie,le asculta si le ascunde in sanul sau ocrotitor…
Sunt prinse intr`un dans ceresc si se joaca pe fruntea mea atunci cand ridic capul catre cer,apoi se preling usor mangaindu`mi diafan obrazul,se reintalnesc sub barbie,se iau de mana bucurandu`se de revedere si se`ndreapta spre pamantul cel datator de viata…
Norii sunt marea de lacrimi de unde izvorasc iar vazduhul,intreg vazduhul e ringul lor de dans pe care uneori roind una in jurul celeilalte,alteori imbratisate isi canta iubirea si`si jura ca vor fi impreuna pentru eternitate odata ajune la capatul calatoriei lor…sunt impreuna pentru o clipa,pentru o secunda…se regasesc in pamantul jilav si vor fi impreuna…pentru eternitate…
Sunt prinse intr`un dans ceresc si se joaca pe fruntea mea atunci cand ridic capul catre cer,apoi se preling usor mangaindu`mi diafan obrazul,se reintalnesc sub barbie,se iau de mana bucurandu`se de revedere si se`ndreapta spre pamantul cel datator de viata…
Norii sunt marea de lacrimi de unde izvorasc iar vazduhul,intreg vazduhul e ringul lor de dans pe care uneori roind una in jurul celeilalte,alteori imbratisate isi canta iubirea si`si jura ca vor fi impreuna pentru eternitate odata ajune la capatul calatoriei lor…sunt impreuna pentru o clipa,pentru o secunda…se regasesc in pamantul jilav si vor fi impreuna…pentru eternitate…
marți, 13 aprilie 2010
Te iubesc si Google
Te iubesc si Google sau te iubesc pe Google s`ar putea “traduce” iubirea din ziua de azi…de ce?pai sa vedem…
Pe blogul pe care il citesti in clipa de fata am un mic programel pe care probabil il vezi in partea din dreapta care “citeste” zona din care vine fiecare vizitator si o afiseaza intr`un mic chenar…pe langa aceasta informatie insa,mai are si o alta “functie” care “citeste” de unde anume a venit respectivul vizitator,de pe un alt blog,de pe un link direct,etc …sau de pe Google…cum?pai foarte simplu,a cautat un cuvant sau o combinatie de cuvinte si motorul de cautare i`a afisat la rezultate printre altele si blogul meu…simplu si usor de inteles pana acum,totusi…
Deunazi uitandu`ma prin setarile respectivulul program am observat ca printre multe alte cuvinte sau expresii pentru care unii utilizatori au ajuns pe blogul meu se afla si expresia…”te iubesc”…am ramas suprins,am crezut ca nu vad bine si am verificat mai amanuntit…am gasit “te iubesc”,”te iubesc altfel”,”cum spui te iubesc”,”declaratie de dragoste”…etc…
Oameni buni,sunteti nebuni?voi acei ce cautati asa ceva pe net,eu inteleg ca e o sursa imensa de informare,si eu ma folosesc des de internet cand doresc sa aflu o informatie simplu si usor…dar totusi…sa folosesti Google pentru a spune “te iubesc”???
Am sa vorbesc acum din privinta unui barbat care doreste sa`si faca cunoscute sentimentele fata de o femeie…Domnilor,e chiar atat de greu sa iti dai frau liber sentimentelor si sa spui sincer unei femei ce simti?sa`i spui ca ea e buricul universului tau?ca frumusetea florilor paleste in comparatie cu frumusetea sufletului ei?credeti ca respectiva doamna/doamnisoara va fi mai impresionata daca aveti sa`i recitati ca pe poezie randuri gasite pe internet?cum aveti sa scoateti camasa daca din intamplare si cea careia ati dori sa va declarati dragostea a citit si ea acelasi articol/poezie/eseu/etc pe internet?
Nu sunt in masura de a da sfaturi,totusi am sa`mi exprim parerea…probabil ca pentru ea conteaza mai mult felul in care o privesti in ochi atunci cand ii spui ca o iubesti decat o declaratie pompoasa culesa de pe site-uri…probabil ca va aprecia mai mult daca o lasi sa priveasca in sufletul tau decat poeziile copiate in graba de la un poet anonim…probabil ca va aprecia daca atunci cand e la baie,de exemplu,ii vei umple casa cu “post-it-uri”(acele mici hartiute autoadezive) pe care sa`i scrii “te iubesc” si care sa fie peste tot,pe lustra,pe mobila,pe parchet,pe tot patul,pe calculator,pe televizor,pe intrerupatoare,prize,etc…chiar si pe eventualul catel sau pisica pe care le`ar putea detine respectiva domna/domnisoara…
In ultimii ani tehnica a inregistrat o dezvoltarea ireala,au explodat vanzarile de calculatoare si odata cu ele si internetul pe care`l folosim multi dintre noi zilnic la job sau in viata de zi cu zi atunci cand dorim sa aflam o informatie sau pentru a conversa cu prietenii…am inceput sa ne argumentam anumite afirmatii folosind expresia “am citit eu pe net”…am inceput sa cautam pe net dragostea folosind site`urile de matrimoniale,totusi,ar trebui sa fim originali,sa renuntam la Google si sa lasam inima sa vorbeasca atunci cand dorim sa spunem…“te iubesc!”
P.S. Articolul de mai sus este valabil si viceversa in sensul ca nici doamnele/domnisoarele nu sunt mai prejos atunci cand doresc sa ii spuna partenerului ceea ce simt si apeleaza uneori la “amicul “ Google.
Pe blogul pe care il citesti in clipa de fata am un mic programel pe care probabil il vezi in partea din dreapta care “citeste” zona din care vine fiecare vizitator si o afiseaza intr`un mic chenar…pe langa aceasta informatie insa,mai are si o alta “functie” care “citeste” de unde anume a venit respectivul vizitator,de pe un alt blog,de pe un link direct,etc …sau de pe Google…cum?pai foarte simplu,a cautat un cuvant sau o combinatie de cuvinte si motorul de cautare i`a afisat la rezultate printre altele si blogul meu…simplu si usor de inteles pana acum,totusi…
Deunazi uitandu`ma prin setarile respectivulul program am observat ca printre multe alte cuvinte sau expresii pentru care unii utilizatori au ajuns pe blogul meu se afla si expresia…”te iubesc”…am ramas suprins,am crezut ca nu vad bine si am verificat mai amanuntit…am gasit “te iubesc”,”te iubesc altfel”,”cum spui te iubesc”,”declaratie de dragoste”…etc…
Oameni buni,sunteti nebuni?voi acei ce cautati asa ceva pe net,eu inteleg ca e o sursa imensa de informare,si eu ma folosesc des de internet cand doresc sa aflu o informatie simplu si usor…dar totusi…sa folosesti Google pentru a spune “te iubesc”???
Am sa vorbesc acum din privinta unui barbat care doreste sa`si faca cunoscute sentimentele fata de o femeie…Domnilor,e chiar atat de greu sa iti dai frau liber sentimentelor si sa spui sincer unei femei ce simti?sa`i spui ca ea e buricul universului tau?ca frumusetea florilor paleste in comparatie cu frumusetea sufletului ei?credeti ca respectiva doamna/doamnisoara va fi mai impresionata daca aveti sa`i recitati ca pe poezie randuri gasite pe internet?cum aveti sa scoateti camasa daca din intamplare si cea careia ati dori sa va declarati dragostea a citit si ea acelasi articol/poezie/eseu/etc pe internet?
Nu sunt in masura de a da sfaturi,totusi am sa`mi exprim parerea…probabil ca pentru ea conteaza mai mult felul in care o privesti in ochi atunci cand ii spui ca o iubesti decat o declaratie pompoasa culesa de pe site-uri…probabil ca va aprecia mai mult daca o lasi sa priveasca in sufletul tau decat poeziile copiate in graba de la un poet anonim…probabil ca va aprecia daca atunci cand e la baie,de exemplu,ii vei umple casa cu “post-it-uri”(acele mici hartiute autoadezive) pe care sa`i scrii “te iubesc” si care sa fie peste tot,pe lustra,pe mobila,pe parchet,pe tot patul,pe calculator,pe televizor,pe intrerupatoare,prize,etc…chiar si pe eventualul catel sau pisica pe care le`ar putea detine respectiva domna/domnisoara…
In ultimii ani tehnica a inregistrat o dezvoltarea ireala,au explodat vanzarile de calculatoare si odata cu ele si internetul pe care`l folosim multi dintre noi zilnic la job sau in viata de zi cu zi atunci cand dorim sa aflam o informatie sau pentru a conversa cu prietenii…am inceput sa ne argumentam anumite afirmatii folosind expresia “am citit eu pe net”…am inceput sa cautam pe net dragostea folosind site`urile de matrimoniale,totusi,ar trebui sa fim originali,sa renuntam la Google si sa lasam inima sa vorbeasca atunci cand dorim sa spunem…“te iubesc!”
P.S. Articolul de mai sus este valabil si viceversa in sensul ca nici doamnele/domnisoarele nu sunt mai prejos atunci cand doresc sa ii spuna partenerului ceea ce simt si apeleaza uneori la “amicul “ Google.
luni, 12 aprilie 2010
Parcul copilariei mele
Ma plimb pe aleile acum pustii si fiecare banca,fiecare tufis,fiecare pom care mai e inca in picioare imi trezeste o amintire…
Alerg pe aleea de pamant si incerc sa gasesc un loc in care sa ma ascund,prietenul meu va termina de numarat si apoi va incepe sa ne caute,ne jucam si nu ne pasa de nimic si nimeni,n`avem nici o grija…suntem in parc…parcul copilariei mele…
Mi`am bagat tricoul in pantaloni si ma strecor agil printre crengile corcodusului rosu…am tricoul plin de fructele sale dar vreau mai multe pentru a le impartii cu prietenii care ma asteapta nerabdatori la baza pomului…apuc sa mai aud doar zgomotul produs de creanga care s`a rupt sub picioarele mele,pt o secunda nu mai vad nimic,totul se intuneca…apoi vad ceva albastru,un albastru sublim.azuriu patat din loc in loc de norii pufosi de`un alb laptos…apoi zaresc capetele ciufulite ale prietenilor mei care se uita mirati la mine si`mi zambesc…ma ridic,ma scutur si impart cu ei corcodusele pe care le`am strans…nu`mi pasa de nimic si nimeni,n`am nici o grija…sunt in parcul copilariei mele….
Ma scufund pentru a zecea oara probabil si incerc sa dibui pe fundul apei printre pietre,raci sau pesti,simt ca imi pocnesc timpanele din cauza presiunii apei si a lipsa oxigenului din plamani dar totusi fortez putin nota pentru ca am simtit miscare intr`o crapatura a malului..imi strecor mana dreapta in gaura din mal si reusesc sa`l prind,ma prinde si el cu clestii lui puternici dar sunt obisnuit,nu e prima oara cand fac asta…ies la suprafata victorios tinand intr`una din maini un rac si in cealalta un peste…cu ce am prins deja avem suficient pentru a manca toti…aprindem focul intr`un loc mai ascuns din parc si in timp ce doi dintre prietenii mei se ocupa de “bucatarie” eu continui sa le citesc din “Aventurile lui Tom Sawyer” ,e cartea copilariei mele...suntem in parcul copilariei mele…
Alergam printre rasadurile de flori scotand chiote de bucurie ori cate ori reusism sa prindem cate un fluture in plasele construite chiar de noi cu multa truda si migala…ii scoatem cu grija,ii admiram minute in sir imaginandu`ne oare pe unde au mai zburat pana sa ajunga la noi in parc,apoi…le redam libertatea si`i privim pana dispar in vazduh…ne intindem linistiti la umbra obositi de atata alergatura,suntem in parc…parcul copilariei mele…
Un cornet de hartie imi trece vijaind pe langa ureche,m`a ratat cu cativa milimetrii,merg taras pe sub tufisurile inflorite incercand sa ma feresc de cornetele de hartie care zboara cu viteza pe langa mine…din neatentie insa deranjez albinele care se bucurau de nectarul florilor si le dau o noua tinta,propria mea persoana…incep sa`mi bazaie pe la ureche,sunt cateva,apoi mi se pare ca sunt zeci…sute chiar…alerg in toate partile incarcand sa scap de ele si singura solutie pe care reusesc sa o intrezaresc e garla…sar in apa imbracat,cu teava de cornete tinuta strans la piept…am scapat de ele…ies la suprafata si rad…sunt aici,in parcul copilariei mele…
Imi indrept pasii catre iesirea din parc…acum e atat de pustiu,lipsit de strigate vesele de copii…uitat de lume si de timp…e parte din mine,parte din sufletul meu de copil…a fost,si va ramane…parcul copilariei mele…
duminică, 11 aprilie 2010
Incursiune in lumea mea
Mireasma imbietoare a teilor infloriti ce strajuiesc aleea imi dau un sentiment de liniste deplina,doar fosnetul adierii usoare a vantului printre ramuri si zumzetul albinelor ce alearga necontenit printre florile de tei e singurul cantec ce tulbura tacerea…parasesc aleea zambind si pasesc usor,plutit,pe pajistea de langa gradina castelului meu,iar roua diminetii scanteiaza si`mi uda picioarele goale oferindu`mi odata cu atingerea ei,seva vietii…o simfonie surda razbate printre firele de iarba…e vantul ce`mi vorbeste de ale lumii tainice secrete,imi mangaie parul si`mi gadila obrazul…
Ajung in gradina de flori,in mijlocul careia isi traieste imortalitatea lacul plin de nuferi albi,cu luciul sau linistit reflecta razele catre ochii mei salutandu`ma si imbiindu`ma sa ma scald in el…inot pana departe de mal acompaniat de cele 3 perechi de lebede…ne oprim iar una dintre perechi,apropindu`si gaturile formeaza o inima,o inima alba,pura…
Stau intins la umbra pe mal,sub o salcie ce cu crengile sale mangaie diafan luciul apei,si privesc stolurile de fluturi albastrii ce se joaca prinsi parca intr`un dans nebun printre sutele de flori ce ma imbata cu mirosul parmului lor…
Sunt un print,de peste sapte mari si sapte tari…sunt un print iar florile imi sunt stindard al regatului…sunt un print ce vorbeste cu vantul si`si tese covoarele din raze de soare…sunt un print ce poarta drept centura o salba din cele mai frumoase stele…sunt un print si regatul imi este sufletul…bine`ai venit in regatul meu,bine`ai venit…in sufletul meu.
sâmbătă, 10 aprilie 2010
Leac pentru inima ranita
Am fost intrebat candva daca cunosc un leac,unul anume,un leac pentru inima ranita…o prietena foarte buna mi`a spus candva ca`si doreste cadou o alta inima,una noua care sa nu fie rupta in mii si mii de bucati…
Leac pentru inima?exista oare asa ceva?as tinde sa spun da,in ziua de azi exista leac pentru aproape orice,avansul exponential pe care`l inregistreaza medicina si tehnica au rezolvat multe din problemele umanitatii si totusi…exista oare leac pentru inima,pentru suflet?
Sufletul prin prisma faptului ca nu este materializat fizic si deci, nu poate fi localizat nu va putea fi tratat nici cu medicamente si nici printr`o operatie minutioasa,laborioasa in care sa se extirpe “tumoarea” aparuta datorita suferintei,datorita unei despartiri sau,de ce nu,a dragostei neimpartasite.
Prin definitie sufletul consta in totalitatea proceselor afective,intelectuale si volitionale ale unui individ din punct de vedere psihic deci,teoretic un psiholog ne`ar putea rezolva problema,ar putea sa o trateze,si totusi oare e chiar asa de usor?intrii pe usa,te intinzi pe canapeua confortabila a psihologului si…hocus-pocus,esti vindecat? nu,cu siguranta nu,este un proces de durata care depinde in primul rand de tine,de cel lovit de aceasta “tumoare” nemiloasa care se numeste “inima ranita”,va trebui intai sa`ti recunosti tie problema,sa fii constient de ea si sa fii constient in aceleasi timp ca trebuie sa treci peste amintirile dureroase ale despartiri…si vei cand reusesti,dupa o perioada mai scurta sau mai lunga de timp,ia amintirile frumoase din relatia ce tocmai s`a incheiat,inchide`le intr`un sertar al sufletului iar atunci cand esti trist si abatut,de`a lungul vietii,deschide acel sertar si rememoreaza`le..iti vor face bine…
Daca cunosc vreun leac pentru inima ranita?da,cunosc…propria noastra persoana si dorinta de a trai ce zace in fiecare dintre noi…”viata merge inainte indiferent de ce s`ar intampla” spune o vorba din batrani,pentru ca asta e sensul vietii…iar noi trebuie sa pasim alaturi de ea,as adauga eu…
Leac pentru inima?exista oare asa ceva?as tinde sa spun da,in ziua de azi exista leac pentru aproape orice,avansul exponential pe care`l inregistreaza medicina si tehnica au rezolvat multe din problemele umanitatii si totusi…exista oare leac pentru inima,pentru suflet?
Sufletul prin prisma faptului ca nu este materializat fizic si deci, nu poate fi localizat nu va putea fi tratat nici cu medicamente si nici printr`o operatie minutioasa,laborioasa in care sa se extirpe “tumoarea” aparuta datorita suferintei,datorita unei despartiri sau,de ce nu,a dragostei neimpartasite.
Prin definitie sufletul consta in totalitatea proceselor afective,intelectuale si volitionale ale unui individ din punct de vedere psihic deci,teoretic un psiholog ne`ar putea rezolva problema,ar putea sa o trateze,si totusi oare e chiar asa de usor?intrii pe usa,te intinzi pe canapeua confortabila a psihologului si…hocus-pocus,esti vindecat? nu,cu siguranta nu,este un proces de durata care depinde in primul rand de tine,de cel lovit de aceasta “tumoare” nemiloasa care se numeste “inima ranita”,va trebui intai sa`ti recunosti tie problema,sa fii constient de ea si sa fii constient in aceleasi timp ca trebuie sa treci peste amintirile dureroase ale despartiri…si vei cand reusesti,dupa o perioada mai scurta sau mai lunga de timp,ia amintirile frumoase din relatia ce tocmai s`a incheiat,inchide`le intr`un sertar al sufletului iar atunci cand esti trist si abatut,de`a lungul vietii,deschide acel sertar si rememoreaza`le..iti vor face bine…
Daca cunosc vreun leac pentru inima ranita?da,cunosc…propria noastra persoana si dorinta de a trai ce zace in fiecare dintre noi…”viata merge inainte indiferent de ce s`ar intampla” spune o vorba din batrani,pentru ca asta e sensul vietii…iar noi trebuie sa pasim alaturi de ea,as adauga eu…
vineri, 9 aprilie 2010
Ruga adresata tie...
Il vad,e prezent de fiecare data in jurul tau,iti este nimb cu arcul si tolba sa de sageti si ma ia in catare cu parsivitate de fiecare data cand esti in preajma mea…se joaca prin parul tau si`mi zambeste perfid din spatele ochilor tai…
Plutesc..esti vis de frumusete si raza de speranta…ai darul de`a alunga intotdeauna norii negrii ce uneori se abat pe cerul sufletului meu…o singura privire de`a ta ar fi probabil suficienta sa faca mugurii pomilor sa explodeze in mii de flori multicolore…o singura privire de a ta ar fi deajuns uneori ca pasarile cerului sa inceapa sa`si cante cu trilul lor dragostea de viata…
Flutura`ti parulsi lasa vantul sa se bucure de atingerea sa ca de atingerea valurilor de matase fina iar soarele lasa`l sa ti`l sarute cu razele sale datatoare de viata…
Deschide`ti sufletul tau pur si lasa lumea intreaga sa auda clinchetul cristalin al sentimentelor…sa vada lacul linistit al inimii tale si sa miroasa gradina de flori a trairilor ce le ai…
….si lasa`ma pe mine,un biet adorator ce`ti sunt sa`mi umplu pieptul de sagetile ce el mi le implanta…lasa`ma sub o salcie ce`si plange ramurile inverzite sa`ti privesc pasii in timp ce pleci…si rogu`te sa`mi lasi privirea sa`ti sarute …sufletul ascuns…
joi, 8 aprilie 2010
Glume de prost gust?
Sunt diferit,sunt altfel,imi place sa`i testez intr`un fel sau altul pe cei din jurul meu…intelectual unoeri…alteori imi place sa le testez toleranta la gluma …etc.
Conform dictionarului explicativ al limbii romane, “a lua la misto” inseamna,prin definitie a`ti bate joc de cineva,a`l ironiza…nu mi`am batut joc de nimeni,am incercat doar uneori sa aduc zambetul pe buze,alteori,dupa cum spuneam in primele randuri…am incercat sa ii testez pe cei din jurul meu..ce`a iesit…sunt exemplele care vor urma…am sa enumar doar cateva dintre ele…
Acum cateva zile,toata lumea sarbatorea Pastele,toata lumea trimitea sms-uri de Paste,toti aveau statusuri pe messenger cu “Hristos a inviat”.”Paste fericit”,etc…eu am hotarat sa sarbatoresc Craciunul…nu,nu glumesc,am raspuns tututor sms-urilor primite folosind sintagma:“Craciun fericit!”,le`am sugerat tuturor cunoscutilor cand ne`am intersectat drumurile sa fie cuminti sa vina Mosul la ei..am mers pana acolo incat inarmat cu un clopotel,acum cateva zile,am mers la poarta parintilor unor prieteni si i`am intrebat senin daca ma primesc cu colindul…s`au gandit ca glumesc ca sarbatorile au trecut demult,insa mi`am argumentat doleanta,argumentand cu o mimica serioasa ca sarbatorile mele se intampla exact in ziua respectiva si vazandu`i nedumeriti le`am spus ca am trecut la o alta religie,mai rar intalnita,care se numeste “Martorii lui Damian de ziua a 3`a”,ca am hotarat sa trec la aceasta religie datorita faptului ca port numele acestui sfant si ca din puctul meu de vedere este o religie mai putin restrictiva care mi se potriveste ca o manusa…rezultatul?le`am cantat plugusorul la inceput de aprilie si m`am ales cu un pachet de biscuiti si`un mar…
Ieri,am continuat sarada cu sarbatorile de iarna scotand sania pe strada…am luat cu mine un mic casetofon la care am pus melodia “sanie cu zurgalai”,m`am asezat pe sanie imbracat cu o geaca groasa,fes,manusi,o ditamai creanga dintr`un brad uscat si am asteptat aparent fara nici o grija reactia oamenilor ce treceau pe langa mine…cum sa va spun…mi`a fost enorm de greu sa ma abtin sa nu rad…oamenii in varsta care trecea pe langa mine isi facea cruce si scuipau in san iar cei mai tineri ma intrebau daca sunt de la camera ascunsa...
Prin septembrie anul trecut,ma bucuram de pastelul culorilor oferite de inceputul de toamna intr`un parc bucurestean…intamplarea a facut sa ma intersectez pe una din alei cu un tip de vreo 50 de ani imbracat in haine de preot,brusc mi`am adus aminte de un banc pe care`l auzisem cu mult timp in urma,si m`am gandit sa`i testez reactia…l`am oprit calm “saru`mana parinte”…”sa traiesti fiule”mi`a raspuns cu o voce molcoma….”parinte,am o nedumerire si as vrea sa ma lamuresti matale”…s`a uitat cu intelegere la mine si m`a indemnat sa`i spun despre ce e vorba…mi`am luat inima in dinti si l`am intrebat:“parinte,matale esti ninja?te intreb ca am vazut eu la televizor ca ninja aia au tot asa,haine negre si lungi si arunca cu stelute,matale ai stelute?” si am terminat fraza arborand privirea cea mai tampa pe care am putut sa o afisez fara sa ma apuce rasul….a facut ochii mari,si`a facut semnul crucii si a zis “o sa ajungi in iad fiule daca continui sa mai faci glume cu preotii”…i`am raspuns “da parinte,stiu,da`mi spui daca esti ninja sau nu?”…s`a enervat,mi`a intors spatele si a plecat….oare de ce?poate chiar exista cineva pe lumea asta care crede ca popii sunt ninja,nu?:)
Intr`o alta zi cascand ochii prin vitrinele magazinelor din centrul orasului am vazut oglindindu`se intr`una din ele o domna trecuta cu mult de prima tinerete,tipul acela de doamna care are pretentia sa o numesti domnisoara pentru ca nu a fost casatorita,imbracata dupa ultima moda si cu buzele de un rosu intens,sunt convins ca va este cunoscuta aceasta tipologie…m`am intors catre ea,am arborat cel mai dulce zambet cu putinta,unul care in mod cert ar fi putut provoca chiar si diabet si m`am adresat cu o voce mieroasa:”sarut`manile stimata domna,imi cer scuze ca imi permit sa va interpelez dar n`am putut sa trec cu vederea tinuta dv fara cusur care se reflecta in vitrina magazinului”…a ramas blocata pentru inceput apoi magulita si gadilata in orgoliu a zambit si mi`a multumit…am plusat spunandu`i in timp ce o priveam si “clipoceam “ suav din gene…”stiu ca sunt un pustan si mai stiu si ca tineretea mea paleste in comparatie cu frumusetea dv,ati imbatranit frumos stimata doamna…(pauza ca sa`i observ reactia)…ma intrebam daca a`ti putea oare sa`mi da`ti numarul de telefon pentru a va invita la o cafea atunci cand timpul v`o va permite,stiti,eu sunt…babofil “…ultima replica nici n`a mai auzit`o,deja era un zambet toata si cotrobaia prin papornita dupa carnetel si pix ( da stiu,se spune gerontofil dar mie mi se pare ca suna haios “babofil”,luati`l,catalogati`l si puneti`l in Dex la “neologisme”)…ce sa va mai spun…m`am ales cu numarul de telefon al domnisoarei octogenare care in mod cert si astazi asteapta un semn de la tanarul fermecator si
galant pe care l`a intalnit intr`una din zile holbandu`se in vitrinele magazinelor…
Daca te regasesti printre cei/cele pe care intr`un fel sau altul in prostia mea caracteristica“i`am testat”,sa nu`ti fie cu suparare,viata e prea scurta ca sa nu incercam mereu sa fim cu zambetul pe buze…intr`un fel sau altul…:)
P.S. In mod cert vor exista persoane care vor intelege acest articol si`l vor trata ca atare….si persoane care ma vor blama pentru ce am facut sau pentru felul meu de`a fi…problema lor!!!
Conform dictionarului explicativ al limbii romane, “a lua la misto” inseamna,prin definitie a`ti bate joc de cineva,a`l ironiza…nu mi`am batut joc de nimeni,am incercat doar uneori sa aduc zambetul pe buze,alteori,dupa cum spuneam in primele randuri…am incercat sa ii testez pe cei din jurul meu..ce`a iesit…sunt exemplele care vor urma…am sa enumar doar cateva dintre ele…
Acum cateva zile,toata lumea sarbatorea Pastele,toata lumea trimitea sms-uri de Paste,toti aveau statusuri pe messenger cu “Hristos a inviat”.”Paste fericit”,etc…eu am hotarat sa sarbatoresc Craciunul…nu,nu glumesc,am raspuns tututor sms-urilor primite folosind sintagma:“Craciun fericit!”,le`am sugerat tuturor cunoscutilor cand ne`am intersectat drumurile sa fie cuminti sa vina Mosul la ei..am mers pana acolo incat inarmat cu un clopotel,acum cateva zile,am mers la poarta parintilor unor prieteni si i`am intrebat senin daca ma primesc cu colindul…s`au gandit ca glumesc ca sarbatorile au trecut demult,insa mi`am argumentat doleanta,argumentand cu o mimica serioasa ca sarbatorile mele se intampla exact in ziua respectiva si vazandu`i nedumeriti le`am spus ca am trecut la o alta religie,mai rar intalnita,care se numeste “Martorii lui Damian de ziua a 3`a”,ca am hotarat sa trec la aceasta religie datorita faptului ca port numele acestui sfant si ca din puctul meu de vedere este o religie mai putin restrictiva care mi se potriveste ca o manusa…rezultatul?le`am cantat plugusorul la inceput de aprilie si m`am ales cu un pachet de biscuiti si`un mar…
Ieri,am continuat sarada cu sarbatorile de iarna scotand sania pe strada…am luat cu mine un mic casetofon la care am pus melodia “sanie cu zurgalai”,m`am asezat pe sanie imbracat cu o geaca groasa,fes,manusi,o ditamai creanga dintr`un brad uscat si am asteptat aparent fara nici o grija reactia oamenilor ce treceau pe langa mine…cum sa va spun…mi`a fost enorm de greu sa ma abtin sa nu rad…oamenii in varsta care trecea pe langa mine isi facea cruce si scuipau in san iar cei mai tineri ma intrebau daca sunt de la camera ascunsa...
Prin septembrie anul trecut,ma bucuram de pastelul culorilor oferite de inceputul de toamna intr`un parc bucurestean…intamplarea a facut sa ma intersectez pe una din alei cu un tip de vreo 50 de ani imbracat in haine de preot,brusc mi`am adus aminte de un banc pe care`l auzisem cu mult timp in urma,si m`am gandit sa`i testez reactia…l`am oprit calm “saru`mana parinte”…”sa traiesti fiule”mi`a raspuns cu o voce molcoma….”parinte,am o nedumerire si as vrea sa ma lamuresti matale”…s`a uitat cu intelegere la mine si m`a indemnat sa`i spun despre ce e vorba…mi`am luat inima in dinti si l`am intrebat:“parinte,matale esti ninja?te intreb ca am vazut eu la televizor ca ninja aia au tot asa,haine negre si lungi si arunca cu stelute,matale ai stelute?” si am terminat fraza arborand privirea cea mai tampa pe care am putut sa o afisez fara sa ma apuce rasul….a facut ochii mari,si`a facut semnul crucii si a zis “o sa ajungi in iad fiule daca continui sa mai faci glume cu preotii”…i`am raspuns “da parinte,stiu,da`mi spui daca esti ninja sau nu?”…s`a enervat,mi`a intors spatele si a plecat….oare de ce?poate chiar exista cineva pe lumea asta care crede ca popii sunt ninja,nu?:)
Intr`o alta zi cascand ochii prin vitrinele magazinelor din centrul orasului am vazut oglindindu`se intr`una din ele o domna trecuta cu mult de prima tinerete,tipul acela de doamna care are pretentia sa o numesti domnisoara pentru ca nu a fost casatorita,imbracata dupa ultima moda si cu buzele de un rosu intens,sunt convins ca va este cunoscuta aceasta tipologie…m`am intors catre ea,am arborat cel mai dulce zambet cu putinta,unul care in mod cert ar fi putut provoca chiar si diabet si m`am adresat cu o voce mieroasa:”sarut`manile stimata domna,imi cer scuze ca imi permit sa va interpelez dar n`am putut sa trec cu vederea tinuta dv fara cusur care se reflecta in vitrina magazinului”…a ramas blocata pentru inceput apoi magulita si gadilata in orgoliu a zambit si mi`a multumit…am plusat spunandu`i in timp ce o priveam si “clipoceam “ suav din gene…”stiu ca sunt un pustan si mai stiu si ca tineretea mea paleste in comparatie cu frumusetea dv,ati imbatranit frumos stimata doamna…(pauza ca sa`i observ reactia)…ma intrebam daca a`ti putea oare sa`mi da`ti numarul de telefon pentru a va invita la o cafea atunci cand timpul v`o va permite,stiti,eu sunt…babofil “…ultima replica nici n`a mai auzit`o,deja era un zambet toata si cotrobaia prin papornita dupa carnetel si pix ( da stiu,se spune gerontofil dar mie mi se pare ca suna haios “babofil”,luati`l,catalogati`l si puneti`l in Dex la “neologisme”)…ce sa va mai spun…m`am ales cu numarul de telefon al domnisoarei octogenare care in mod cert si astazi asteapta un semn de la tanarul fermecator si
galant pe care l`a intalnit intr`una din zile holbandu`se in vitrinele magazinelor…
Daca te regasesti printre cei/cele pe care intr`un fel sau altul in prostia mea caracteristica“i`am testat”,sa nu`ti fie cu suparare,viata e prea scurta ca sa nu incercam mereu sa fim cu zambetul pe buze…intr`un fel sau altul…:)
P.S. In mod cert vor exista persoane care vor intelege acest articol si`l vor trata ca atare….si persoane care ma vor blama pentru ce am facut sau pentru felul meu de`a fi…problema lor!!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
