marți, 27 iulie 2010

Viata si...moartea

Ne nastem…trecem prin viata…si murim…eterna sintagma regasita inca din timpuri stravechi in scrierile antice si in viata de zi cu zi…insa…


Un copil,un parinte,un sot,un prieten moare…nimic iesit din comun,e cursul firesc al vietii si face parte din selectia naturala,cel mai puternic supravietuieste insa…


Plecand dintre noi o persoana draga lasa in urma sa amintiri, amintiri care ne hranesc sufletul, amintiri pe care le rememoram cu drag, tot ceea ce ramane in urma persoanelor ce nu vor mai fi printre noi sunt amintirile si …un gol imens, un gol ce nu poate fi umplut cu nimic altceva si de catre nimeni altcineva, un gol pe care nici minunile tehnicii din ultimul mileniu nu`l pot substitui…


Atunci cand cineva pleaca dintre noi ca urmare a unei boli lungi si chinuitoare,o vedeam, poate, ca pe o eliberare a respectivei persoane, ca pe o curmare a suferintelor si accederea acelui suflet spre o lume mai buna, incercam sa ne consolam, in adancul sufletului spunand ca selectia natura si`a spus cuvantul...suferim…plangem…si mergem inainte…e cursul firesc al vietii insa durerea e la fel de puternica si nu gasim consolare in sintagma amintita mai sus…


Atunci cand o persoana draga noua se stinge datorita varstei inaintate incercam sa fim tari, ne spunem ca asa a fost sa fie, ca fiecare dintre noi la o anumita varsta merge dincolo, la ingeri…si totusi…durerea e la fel de puternica…


Dar atunci cand cineva moare fara sa fi suferit de vreo boala incurabila sau fara sa fi avut o varsta inaintata? Atunci cum e? cum e sa plece de langa tine un prieten drag? Sau un parinte? Sau un copil? Cum e sa plece de langa tine persoana pe care o credeai, poate, “buricul universului tau “ ?


Care sunt cele mai potrivite cuvinte de a spune cuiva ca persoana care i`a fost alaturi ca prietena,iubita,parinte,etc… nu il va mai sprijini datorita unui concurs de imprejurari in care si`a gasit sfarsitul? Cum ai putea sa dai o asa veste cuiva incercand sa menajezi respectiva persoana, incercand sa iei ceva din durerea vorbelor pe care i le vei spune? O instiintare laconica si strict la obiect ii va pricinui mai putina durere decat una evaziva?


Ne nastem…trecem prin viata…murim…si lasam in urma noastra un gol imens in viata celor ce au gravitat in jurul nostru, am fost centrul lor polarizator si acum ratacesc fara noima incercand sa`si dea raspunsuri la intrebari…”de ce el/ea?” …”de ce acum?”…”de ce trebuia sa moara?” ….”de ce…viata e atat de nedrapta?”



Fie ca acest articol sa fie un umil omagiu adus colegilor mei ce nu mai sunt acum printre noi, acelasi omagiu umil si tuturor acelora care au insemnat ceva pentru fiecare dintre cei ce citesc aceste randuri…”Dumnezeu sa`i odihneasca!!!”

sâmbătă, 24 iulie 2010

Destainuirile unui suflet...

…Ce ciudata e viata,isi spuse…ipotetic vorbind daca as lua in calcul scara timpului cunoscut si folosit de toti oamenii, o cunosc de putin timp, de prea putin timp pentru a`mi descarca sufletul in fata ei…daca insa cea dupa care as socoti scurgerea timpului ar fi scara sufletului meu, am uneori impresia ca o cunosc de o vesnicie…o vesnicie in care mi`a oferit de cateva ori ocazia sa o vad exact asa cum este ea..dincolo de aparente si dincolo de masca pe care o afiseaza zilnic probabil din nevoia de a parea calculata, rece si distanta…

Mi`ar fi placut sa`ti pot spune lucruri pe care nu le`am spus niciodata…ii zise el uitandu`se intr`un anume punct ca si cum ea ar fi fost in acel moment in fata lui…mi`ar fi placut sa imi oferi insa ocazia sa`ti pot spune acele lucruri…mi`ar fi placut sa iti vorbesc,sa`ti arat ceea ce uneori nu vezi,sau…te faci ca nu vezi…mi`ar fi placut sa`mi las sufletul sa vorbeasca fara oprelisti…
Mi`ar fi placut sa imi dai ocazia sa fac asta undeva departe unde sa nu fim distrasi de nimic si nimeni…ii raspunse el atunci cand ea,ce parea a fi in fata lui,incrunta usor din sprancene parca neintelegand ce vrea el sa spuna…mi`ar fi placut sa fim undeva departe..undeva unde destinul ne va duce atingand cu aripa sa pasii nostrii…undeva unde linistea din jur sa fie tulburata doar de falfaitul aripilor de fluturi ii spuse el amintindu`si de ziua in care ii spusese ca fluturii traiesc doar o zi…mi`ar fi placut sa putem sta intinsi pe iarba,sa privim cerul si sa ne minunam de frumusetea norilor pufosi…sa ne folosim imaginatia si sa`i asemuim cu animale,obiecte,flori,etc…

Uneori imi doresc sa traiesc ca si fluturii o singura zi…trase el concluzia…o zi in care sa ma bucur de frumusetea si parfumul florilor,o zi in care sa fiu admirat pentru gingasia mea…o zi in care sa traiesc cu intensitate fiecare secunda fiind constient timpul de care dispun este doar o zi…si totusi, ar fi o infinitate comprimata intr`o singura zi…

Ce m`a facut sa imi doresc sa imi doresc ca ziua mea de fluture sa mi`o petrec alaturi de tine? …gandi el cu voce tare…probabil tocmai acea parte a ta pe care te feresti intotdeauna sa o afisezi…

joi, 22 iulie 2010

Testul de inteligenta al lui Einstein

Se spune ca acest test a fost conceput de Einstein si ca 98% din populatia globului nu va putea sa il rezolve....tu poti ?:)

Testul de inteligenta al lui Einstein

Prezumtii:
1. exista 5 case fiecare de alta culoare
2. in fiecare casa locuieste o singura persoana fiecare de alta nationalitate.
3. fiecare locatar prefera o anumita bautura, fumeaza o anumita marca de tigari si detine un anumit animal de companie.
4. nici una din cele 5 persoane nu are casa de aceeasi culoare cu alta, nu bea aceeasi bautura, nu fumeaza aceeasi marca de tigari si nu detine aceeasi specie de animal.


Se dau urmatoarele:

a. britanicul locuieste in casa rosie
b. suedezul are un caine
c. danezul bea cu placere ceai
d. casa verde se afla in stanga casei albe
e. locatarul casei verzi bea cafea
f. persoana care fumeaza “Pas Mal” are o pasare
g. locatarul casei din mijloc bea lapte
h. locatarul casei galbene fumeaza “Down Hill”
i. olandezul locuieste in prima casa
j. fumatorul de “Carlbrough” locuieste langa cel care are o pisica
k. locatarul care are un cal locuieste langa cel care fumeaza “Down Hill”
l. fumatorul de “Wind Fill” bea bere
m. olandezul locuieste langa casa albastra
n. germanul fumeaza”Rustguns”
o. fumatorul de “Carlbrough” are un vecin care bea apa.


Intrebarea:


Cine are acvariul cu pesti?

luni, 19 iulie 2010

Sarutarile ei...

Adulmeca aerul din jurul sau si zambi…”nu este departe” isi spuse zambind si se opri pe o banca in orasul care cu greu suporta arsita din ultimile zile…

Pasarile din copacul la umbra caruia se oprise simtisera si ele iminenta ei sosire si sporovaiau fara incetare,iar cand el isi indrepta atentia asupra lor i se paru ca sunt constiente ca sunt privite si ca ii zambira complice…

“Primele semne” , gandi privind cum o frunza razleata isi croia drum voioasa printre picioarele trecatorilor, apoi dupa un scurt interval de timp zari intunecimea ei, sinistra la prima vedere…isi imagina ca era acolo,in mijlocul ei si ca la un moment dat se va abate cu putere peste tot ceea ce este aici jos,in lumea muritorilor ….

Dupa primele rafale puternice de vant trotuarul, care mai devreme abunda de oameni, parea acum lipsit de viata, doar el, pasarile ce se certau deasupra capului sau si frunzele ce se alergau pe asfaltul incins pareau a fi singurele repere din acel tablou ireal…

Il atinse …tresari… o asteptase atat de mult..si`o dorea pana in strafundul sufletului sau, visa la ea si totusi prima atingere parea ca il luase pe nepregatite…ii raspunse totusi din instinct la atingere intinzand mana si ridicandu`se de pe banca pentru a fi alaturi de ea, pentru a fi si mai aproape de ea…urma a doua atingere…a treia…tresari de fiecare data insa acum suprinderea se transformase in placere…o placere nebuna izvorata din pasiunea ce o nutrea pentru ea…ramase pironit locului vreme indelungata, cu mainile intinse si capul ridicat pentru a`i primi sarutarile…iar ea i le darui intai timid ,apoi din ce in ce mai navalnic …ii saruta parul, fruntea, obrajii, ii saruta cu nesat buzele si`i saruta mainele pe care le intinsese catre ea….

La fel de brusc cum incepuse ea se domoli… ii auzi pasii cum se indepartau dar nu se clinti…ramase minute bune in mijlocul trotuarului cu mainile intinse si capul inca ridicat pentru a se bucura de racoarea ce venise odata cu ea…

Care ea???? Cum, “care ea?”…Ea… PLOAIA…


joi, 15 iulie 2010

Delicatetea sentimentelor

Un val cu coama laptoasa se sparge surd si ii atinge piciorul facandu`l sa se trezeasca din gandurile`i efemere…e acolo la malul marii dintr`un motiv anume,un motiv bine intemeiat,stie asta,o simte in toata fiinta lui insa pe moment nu realizeaza care este de fapt adevaratul motiv…


Se ridica si se plimba agale pe plaja in timp ce la orizont,acolo unde marea se uneste cu cerul,primele raze de lumina se lupta sa izbandeasca impotriva intunericului…isi spuse zambind ca e timpul pentru o noua pauza si se aseza pe un sezlong uitat pe plaja pustie a carei stapani absoluti la ora aceea erau pescarusii si albatrosii…


Razele violacee asemeni unor suliti imense aruncate de`un ciclop strabat intunericul iar discul rosiatic al soarelui pare a se ivi din inima valurile carora Poseidon le`a permis sa fie linistite in acea dimineata….


Privi la lupta ce se dadea in fata sa,lupta in care putin cate putin soarele castiga teren in fata intunericului si a mandrei luni,ce inca isi etala semeata, frumusetea pe bolta cereasca…”o luna cu par lung si zambet pur” isi spuse doar pentru el, “o luna care uneori se uita in ochii mei si ramane pierduta pe ganduri”…


Se indrepta catre iesirea de pe plaja intelegand in cele din urma de ce se afla aici…venise la malul marii pentru…frumusetea locurilor, pentru linistea de dinaintea rasaritul de soare si pentru…gingasia sentimentelor si delicatetea fiintei umane…

marți, 13 iulie 2010

O mare de...licurici

Undeva…departe dar totusi aproape de tumultul cotidian se afla acel parc…pare rupt de lume si de realitate,o lume de vis impletita din miros de tei si cantecul pasarilor ce merg la culcare…

Pasesc agale pe una din alei si ma bucur de racoarea serii ce se lasa peste intreg orasul si arunca umbre pline de mister in parcul care este practic o padure intr`un oras in mijlocul caruia strajuieste o fantana ce`si imbata trecatorii in serile de weekend cu jocurile ei feerice de lumina,sunet si jeturi de apa…


In urma mea tumultul strazii nu se mai aude,doar cantecul de leagan al pasarilor pe jumatate adormite ce se ascund in ramurile ca niste brate primitoare si calduroase ale arborilor ma insotesc in plimbarea mea…


O sclipire undeva in iarba…o alta putin mai spre dreapta…tresar…oare ce s`a intamplat? a luat foc padurea? …dintr`o data pe alee imi apare in fata un covor de sclipiri …parca sute de maini nevazute scapara amnare in semiobscuritatea ce ma inconjoara…sclipiri de foc ce par a se prinde intr`un joc “de`a v`ati ascunselea” printre firele de iarba ce`si tanguie tristetea…


Zambesc…imi aduc aminte de copilarie si de curtea casei bunicilor si indraznesc sa sper ca ceea ce vad acum este real…ma las prins in jocul entitatii de sclipiri si realizez ca nu ma insel..sunt licurici..sunt sute si sute,poate chiar mii de licurici ce par a fi prinsi de delirul mirosului emanat de florile de tei…intind mana dintr`un gest involuntar si unul dintre ei mi se aseaza in palma…il privesc fascinat cum imi lumineaza palma si nu indraznesc sa mai schitez nici un gest de teama ca i`as putea face rau…


Din clepsidra timpului s`a scurs aproape o ora…cuprins de transa i`am privit pana ce acel mic talisman sclipitor si`a luat zborul din palma mea si s`a alaturat dansului feeric din jurul meu…

Stiu…licuriciul acela ai fost TU…doar TU cu zambetul tau,doar tu cu ochii tai ma puteai fascina atat de mult incat sa devin inconstient de scurgerea nemiloasa a timpului…mi`ai oferit o ora,o ora desprinsa din realitatea inconjuratoare..o ora in care ai sclipit doar pentru mine….


P.S. Toate locurile, faptele, orasul si parcul-padure, licuricii, etc ce sunt reliefate mai sus nu sunt pur intamplatoare,ele chiar exista si s`au intamplat :)