Simtea rumoarea din jurul sau, auzea vag voci familiare si totusi o teama imensa ii subjuga dorinta acerba de a deschide ochii...intr'un final isi lua inima in dinti si o facu, la inceput temator abia miji genele, dupa care observand ca nici un pericol iminent nu pandeste perfid gata sa il insface si ca intunericul malefic pe care l'a zarit la inceput nu e decat o fantasma, rod al imaginatiei sale... deschise larg ochii... doi ochi mari si jucausi de culoarea smaraldului... adulmeca aerul din jurul sau si simtindu'se in deplina siguranta se ridica din asternutul cald si primitor...
Orbecaia fara un tel anume prin marea de verde crud ce il ametea cu imensitatea sa, incerca sa isi fixeze un tel, unul anume dar nu reusi si alese sa lase pasii sa'l indrume in explorarea sa asa cum facuse inca din primele sale zile de viata...
Casuta ce se iti inainte isi purta cu mandrie acoperisul rosu, precum o tanara domnita isi poarta palaria pentru a se feri de soare, iar falnicia si maretia ei Il impresiona... urmari cu atentie corpul alb si zvelt al cladirii minandu'se de frumusetea cu care arhitecul suprem a inzestrat'o... avu tendinta de a fugi in clipa in care acoperisul rosu, plin de buline albe se metaforfozara intr'o fata carismatica, iar atunci cand vocea mamoasa a bulinelor ii dadu binete si il invita inantru aratandu'i o usa intredeschisa ce nu o zarise, se linisti si pasi plin de incredere in camera ce parea ca pulseaza de o lumina verzui-laptoasa....
Fapturile pe care le zari pareau desprinse din insusi inima zeului luminii ce incalzea petalele florilor in diminetile reci... simtea o atractie deosebita pentru ele si nu'si putu reprima dorinta de a le atinge. Observand privirile lor incurajatoare mangaie cu gingasie corpul uneia dintre fiinte, lumina pulsa si retrase brusc mana temandu' se de o eventuala arsura dar lumina fantamasgorica ce o raspandeau nu ardea cum arde soarele si totusi era la fel de atras de caldura rece pe care parea sa o emane...
Isi inchise ochii si auzi soaptele aratarii din fata sa....
"Cine sunt eu?".... un licurici, un suflet ce emana lumina, un suflet ce ziua se ascunde in inima unei ciuperci cu palarie rosie...
"De ce sunt aici?" ... pentru a iti indruma pasii catre abisul infinit... pentru a iti da oportunitatea de a alege sa te bucuri de toate frumusetile din jurul tau...
"Cine esti tu?" ... o furnica, un biet suflet ratacitor ce se opreste'n drum pentru a gusta ambrozia vieti...
"Cine suntem noi?"... doua gaze intr'o mare de iarba... doua cantari pure inchinate vietii... doua rauri ce'si imbratiseaza apele si pornesc impreuna spre imensitea albastra...
"Ce suntem noi?"... noi suntem universul si universul e in noi....
luni, 28 februarie 2011
sâmbătă, 26 februarie 2011
File de poveste
Soarele cu ale sale raze molatice se ivi de dupa biserica neagra si veche, aruncand primele scantei de lumina peste bancile inghetate si uitate din parc....
Pana cand, dintr`o data, totul reveni la viata, brusc, fara nici o avertizare ... pasarile ce iernasera in parc isi scuturara penajul de bromoroaca si incepura sa ciripeasca vesele ... se anunta o zi calda si frumoasa, o zi in care mangaierile datatoare de viata ale astrului vor fi oferite cu darnicie ...
Pe una din alei, pasind timid, parca temandu`se sa nu strice ceva din frumusetea si prospetimea acelui peisaj ce i se asternea in fata, un baiat subtirel ce parea ca bezmeticeste fara noima, inspira cu nesat aerul rece al iernii pierdut in lumea lui... "mi`as dori sa fiu singur in tot parcul, sa ma bucur de linistea lui... si totusi... mi`as dori in acelasi timp sa intalnesc pe cineva, o persoana careia sa`i indrum pasii spre lumea mea de vis..." isi spuse el in gand...
Pe o alee indepartata, incercand sa grabeasca pasul, o fata cu par brun si ochi de catifea, imfrunta aerul rece al diminetii. Avea sa intarzie din nou. Stia bine. Avea sa se supere iar si sa o certe. Trebuia sa sa ajunga neaparat sa puna acele recomandate la posta. Si cate mai avea inca de facut.... I`ar fi placut macar o data sa vina in parc, sa se bucure de linstea lui, sa cutreiere aleile, sa se piarda in ganduri... dar azi nu. Azi avea sa fie o alta zi agitata si plina de drumuri.....
Asezandu`se pe o banca, nici macar nu se sinchisi sa dea la o parte omatul depus peste noapte, "e mult mai placut, asa am sa stau macar pt cateva minute in zapda" isi spuse el si isi rezema capul de salcia ce`si plangea durerea aplecandu`si ramurile peste banca pe care el se hotarase sa se opreasca... Inchise ochii si avu` senzatie ca totul in jurul sau capata forme inimaginabile, forme care pulseaza de la albul zapezii la rosul aprins al soarelui... apoi... ii aparu brusc in fata curtea casei bunicilor... Isi amintea cu drag de mirosul de paine proaspata ce iesea din cuptor, era atat de puternic mirosul painii calde... Auzi glasul bunicii care il chema sa guste din bucata aburinda ce`i gadila placut narile... Apuca sa muste din ea si auzi in spatele lui un glas pitigaiat de copila... Isi intoarse privirea si in fata sa zari, cu mana intinsa, o mogaldeata de fata ce ii zambea rugator ...
Il zari pe acel baiat. Era zilnic acolo bucurandu`se de linistea parcului. Ar fi dat orice sa o poata face si ea. Sa se opreasca pentru un minut in loc, pe o banca la intamplare, sa viseze la frumusetea zapezii si visele copilarie ... Zilnic era acolo, la aceeasi ora. Intr`o zi avea sa mearga sa`l intrebe cine e. Neatenta si cu gandul la el, nu observa la timp ciotul de ramura uscata din calea ei. Si tocmai acum isi gasi timp sa se impiedice cand era la doi pasi de el. „Frumoasa intrare” avea sa`i spuna....
Un zgomot infundat il trezi din visare ... Deschise pentru o clipa ochii si zarii fugitiv o fata ce tocmai se impiedicase si incerca agitandu`si mainile sa se redreseze si sa nu cada. "ce caraghioasa e in secundele astea, isi spuse el, parca`ar fi un cocor ce bate din aripi incercand sa`si ia zborul"... Se intoarse in curtea bunicii unde luand`o de mana pe mogaldeata cu codite, partenera lui de joaca din fiecare zi, alergara in tarcul unde gainile piguleau de pe jos ceea ce lor li se pareau a fi ..."puncte de roua din soare" dupa cum ii spusese ea arborand un aer serios ... Atunci cand a intrebat`o de unde stie asta ea i`a raspuns ca sora ei cea mare i`a citit o poveste despre o pasare maiastra, o pasare care avea curcubeul pe corp si care se hranea cu "puncte de roua din soare"....
Printr`un efort imens incerca sa`si recapete echilibru si sa nu se faca de ras. Ale naibi tocuri si cine le`o fi inventat! Eticheta asta de birou ii displacu tot timpu. Adora vara sa poarte tocuri, rochite vaporoase, flori in par prinse strengasesc dupa ureche... Dar nu iarna! Iarna ar fi preferat ceva mai comod, mai calduros, decat aceste ghete cu ale lor tocuri cui. Insa atunci cand lucrezi intr`un astfel de mediu, cand orice negociere sau afacere incheiata tine de codul vestimentar, tocurile sunt un rau necesar. Se uita cu coada ochiului spre banca unde era el. „O fi observat ceva? Nu cred. Nu pare sa fi bagat de seama. E in lumea lui. Dumnezeu stie la ce se gandeste sau la ce viseaza!” isi spuse in gand incercand sa adune multitudinea de dosare colorate si plicurile din ele...
... Ploaia calda de vara ii surprinse in curtea pasarilor, indreptandu`si ochii sfiosi si intrebatori spre norii pufosi ce`si revarsau lacrimile calde peste fruntile lor senine ... O privi intens si zambi vazand`o cum incearca sa nu clipeasca pentru a reusi sa suprinda cat mai mult din frumusetea picaturilor de ploaie, incercau sa urmareasca cu ochii pironiti in sus cate o picatura de ploaie din momentul in care o zarea si pana li se zdrobea de funti ... Brusc ... ploaie se opri si ramasera inmarmuriti ... "Uite ... baigui el ceva ..." si apoi amuti ... "Uite! Uite acolo sus! Uite pasarea de curcubeu de care imi spuneai tu " zise zarind curcubeul ce`si arcuia pastelul de culori calde peste intreaga asezare ... "Asta inseamna ca ... povestile sunt adevarate" isi incheie el ideea ...
... Le ridica, le scutura de zapada si se grabi sa o i`a din loc. Vru sa se indrepte spre el. „Oare la ce o visa?” Acolo in lumea lui parea ca nimic nu`l poate atinge. Doar el si gandurile sale. Isi indrepta pasii neincrezatori spre acea banca. „Oare cum arata?”... Se opri. „Sa se duce la el si sa`i zica ce? Un banut pentru gandurile tale? Pentru clipele tale de visare?!” Candva o va face. Candva va avea curajul sa se duca sa`l abordeze ... Se uita la ceas. Era deja tarziu. Telefonul incepu sa zornaie in buzunarul hainei. „Sunt pe drum. Ajung imediat!” Bine macar ca avea sa vina weekend`ul. Maine poate, daca va avea timp, se va relaxa si ea in parc pe o banca bucurandu`se de liniste. Iesi in strada aglomerata si plina de masini. „Exact ce aveam nevoie. Taxiul salvator.” ....
Aburii misteriosi ieseau din pamantul jilav udat de ploaia datatoare de viata ... Isi afundau piciorusele in namolul ce se formase "uite asa framanta bunica coca pentru paine"... Rase si isi afunda mainile in pulberea transformata de apa intr`un aluat ... Inserarea se lasa peste satucul uitat de lume printre munti iar la geamurile caselor opaitele aprinse aruncau umbre pe care el le vedea ca niste zmei din povesti gata sa`si infinga ghearele in el ... Isi lipise nasucul de geam si se uita in intunericul de afara amintidu`si franturi din ziua ce tocmai se incheiase ... Amica lui de joaca ii spusese ca atunci cand va fi mare vrea sa se faca printesa, sa traiasca intr`un palat de cristal, sa aibe rochii scumpe si pantofi inalti, auriti ... El intrandu`i in joc, ii prinse o floare in par spunandu`i ca pentru el e deja o printesa si ca el ii va fi primul supus din regatul peste care ea va domni ....
O alta zi, o noua viata ... Se ridica cu greu din pat, porni cafetiera si astepta ca lichidul maro sa`i umple ceasca... putina frisca, un cub de zahar brun... Ce poti visa mai mult de atat intr`o zi insorita? Astazi avea sa fie ziua perfecta. Nimeni si nimic nu o va strica. Avea sa fie ziua la care visase atat de mult. In sfarsit o zi libera! Reusise ieri sa mai incheie inca un contract foarte avantajos pentru firma. Tot timpul avusese certitudinea ca are un zambet fermecator. Important era sa stie cand si cum sa`l foloseasca ... aroma proaspata a cafelei ii desfata narile ... inchise pentru o clipa ochii, visand departe ... munte, partie, schiuri, soare ... I`ar fi placut sa poata da o fuga pana la munte, i`ar fi prins bine. Momentan avea sa se bucure de o noua zi in parc. De mult dorise sa incerce patinuarul ce se formase pe lacul inghetat. Ce putea merge prost azi? Putina miscare avea sa`i faca bine ... Dadu drumul apei sa curga ... Un dus scurt o va revigora ... Adora sunetul apei si stropii care ii mangai`au pielea ...
Isi admira urma lasata cu o zi in urma pe banca plina de zapada, zambi cu nonsalanta ... "Apa`i daca`i tot aici, ia sa`i tin de urat <
Patinele albastre zaceau intr`un colt asteptand`o. Le pregati de cu seara si acum aveau sa o poarte pe intinderea nemarginita a lacului inghetat. Isi arunca in repezeala niste haine pe ea, manusile, fularul, ghiozdanul, inhata patinele si o zbughi pe usa mai ceva ca un copil fericit ca`l lasa mama la sanius... Parcul era aproape, aglomeratie multa nu avea sa fie la o ora atat de matinala. Abia pe la 13 – 14 avea sa inceapa harmalaia. Pana atunci avea la dispozitie cateva ore de liniste. Un gand razlet o strafulgera. „Oare avea sa fie acolo?” Isi promisese ca daca da, avea atunci sa faca primul pas si sa`l abordeze. Ajunsese in parc. Era asa cum il lasase cu o zi in urma. Totul alb, pe alei, pe ramuri si pe bancile razlete.... Zari banca pe care il vazuse ieri. O urma inca ii pastra locul. Il cauta din priviri. „Nu e. De ce nu e? De ce nu o fi venit? Va venii el ! Sigur va veni!” Isi puse patinele in picioare si incerca sa se bucure de intinderea de gheata. Mai stia cateva piruete, indeajuns cat sa impresioneze. Nu mai patinase de mult, insa de fiecare data ii facuse placere sa mearga la patinaj. Ceva o facuse sa se opreasca. Il vazu. „Stiam ca va veni” isi spuse in sinea ei. „Si acum? Acum ce fac?” ....
Se indrepta intrigat spre ea... Ceva ii era familiar, o forta nevazuta il mana de la spate... se opri in fata ei si ii zambi tamp... In clipa aceea realiza de ce avea tendinta de a o cataloga drept o persoana familiara... Recunoscu prima oara zambetul, apoi parul chiar daca nu mai avea coditele din copilarie... Fata cu ochi de catifea era printesa a carui supus jurase sa fie... Vazand`o contrariata se apleca, culese de jos o floare vestejita si inghetata, o saruta si i`o prinse in par... Fara sa scoata un cuvant o privi in ochi si revazu dincolo de ei sufletul ce`l fermecase in copilarie, revazu "picaturile de roua din soare" si "pasarea curcubeu"...
Simti ca i se inmoaie picioarele. „Nu! Nu poate fi el!” Si totusi, era acolo. In fata ei cu acel aer strengaresc si acei ochi verzi ce o facura sa viseze de atatea ori in copilarie la feti frumosi, cai albi si zane, la pasarea curcubeu, la alergat in picioarele goale prin roua proaspata din iarba, la atat de multe... Rosind, isi lasa privirea in jos rusinata. Pe cine incercase ea sa impresioneze. Nu ar fi putut uita niciodata acei ochi verzi cu stralucirea lor ca doi luceferi, acei ochi verzi ce`i jurasera supunere in copilarie si acel suflet cald si sincer, gata oricand sa o inteleaga, sa`i fie aproape...
Pe aleile parcului florile imbatau cu mirosul lor pana si razele soarelui ce alergau zglobii printre frunzele de`un verde crud… Pasarile trezite din somn isi cantau poemele in triluri ce se ridicau catre cer… Vantul mangaia placut obrazul lacului ce`si arata bucuria prin unduirea fantomatica a valurilor…
Pe una din alei, pasind timid, parca temandu`se sa nu alunge primavara, un batranel subtirel, cu parul grizonat parea ca se bezmeticeste fara noima in timp ce inspira cu nesat incercand parca sa cuprinda tot parfumul florilor si bucuria naturii ce revenise la viata dupa ce aruncase cat colo haina grea a iernii…. Se aseza pe o banca si isi rezema capul de salcia ce ii mangaia obrazul cu ramurelele sale abia inverzite… Inchise ochii si se adanci in visare… Copilaria… casa bunicilor… mirosul de paine calda…si fetita… mogaldeata cu ochi de catifea ce il tragea de maneca hainei… “Trezeste`te, iar visezi?”… Ochii de catifea il priveau mustratori si curiosi…”Tu intotdeauna visezi, asa te`am cunoscut. Visand...”…Ii zambi, se ridica, ii lua mana si i`o saruta… “Sa mergem sa scriem o poveste” ii spuse el… Sa mergem sa scriem o poveste despre zane, flori si fluturi albastrii… Sa mergem sa scriem o poveste despre zambete, copilarie si miros de paine proaspata… Sa mergem sa scriem povestea noastra… Sa mergem sa scriem o fila in cartea vietii noastre... in cartea... „ povestii fara de sfarsit”
P.S. Articolul de mai sus este scris alturi de o persoana care m`a completat, si pe care am completat`o de minune... zic eu, si tin sa`i multumesc pe aceasta cale :)
joi, 24 februarie 2011
O zana si un zan
Click pe poza pentru a o mari!!!
Tin musai sa mentionez ca aceasta postare este realizata impreuna cu o persoana tare draga sufletului meu careia tin sa`i multumesc pe aceasta cale :)
luni, 21 februarie 2011
Prima zi a restului vietii mele
Bine ai venit in prima zi a restului vietii mele... ai venit insotita de miros de salcami si scortisoara, mi' ai daruit un zambet, apoi ca un soim ce se arunca asupra prazii mi' ai sfasiat micul univers, ai rupt in bucati tot ceea ce insemna anost in viata mea si mi'ai oferit in schimb ratiunea de a trai, de a imi expune sufletul si de a zambi... mi'ai oferit exact ceea ce imi lipsea...
As vrea sa pot cuprinde in cateva randuri tot ceea ce am sa iti spun insa cu siguranta nu voi reusi... nu voi reusi pt ca imi vor trebui nu sute sau zeci de randuri ci intreg spatiul si timpul din intreg universul pentru a iti putea arata o o partea infima din ceea ce e in sufletul meu...
Adorm dupa indelungi framantari iar visul meu e plin de zambetul tau... esti ultimul meu gand inainte de adormi iar primul gand atunci cand ma trezesc iti apartine......
Adierea vantului imi aduce intotdeuna la ureche vocea ta... tresar, ma intorc si privesc in urma sperand sa te zaresc.... te caut cu privirea printre trecatorii grabiti si uneori ma surprind vorbindu'ti in gand...
Ma gandeam cu ce te'as putea asemui... cu marea? Esti asemeni marii... glasul tau pare briza ce imi canta la ureche melodia siderala a universului.... te'as putea asemui cu o floare de colt.. gingasia si raritatea ei sunt asemeni zambetului tau cald... ai putea fi de asemenea luna de e cer... enigmatica si stralucitoare asemeni ochilor tai....
Ai putea fi... ce'ai putea fi?... ce esti? Esti intreg universul comprimat intr'o petala de floare... da, asta ai putea fi... si totusi, indiferent ce ai fi... ma inclin in fata frumusetii sufletului tau si iti spun pentru inceput doar.... bine ai venit in prima zi... a restului vietii mele!
vineri, 31 decembrie 2010
marți, 21 decembrie 2010
sâmbătă, 18 decembrie 2010
Povesti de Craciun
1. Fetita si catelul
Vantul alerga cu voiciune printre crengile copacilor incarcati de zapada ce arunca in jur reflexii argintii datorita becurilor instale pe aleile parcului… “peisaj asa cum scria in cartile de basme” isi spuse fetita tragand dupa ea sacul greu de rafie incarcat pana la refuz cu bucati de lemn si cartoane pe care reusese sa le adune toata ziua din intreg orasul…”off, e greu dar tata va fi bucuros ca vom avea cu ce ne incalzi in noaptea asta “ isi spuse ea vesela si opintindu`se mai facu cativa pasi dupa care se opri stergandu`si cu maneca hainutei ponosite firicelul ce ii curgea din nas… “sper sa nu racesc atat de rau incat sa nu pot sa`mi ajut tatal”…
“Vai cat de frig este, oare de ce in zbenguiala mea prin zapada nu am fost atent la mama si la fratii mei, acum sunt nevoit sa ratacesc prin imensitatea asta alba singur… cat de bine mi`ar fi facut caldura trupului mamei” gandi catalusul alb in timp ce cu labuta isi dadea jos un firicel de zapada de pe urechea neagra… “nimeni nu e perfect, gandi el doct, trebuia sa am si eu putin negru, daca as fi fost alb imaculat as fi fost confundat cu zapada si totusi in ciuda urechii mele negre mama imi spunea Fulg de Nea, e oara din cauza culorii mele sau mai degraba datorita faptului ca alerg cat e ziua de lunga dupa fulgii de zapada incercand sa`i prind cu limba?”…
“Hmmm… asta nu e o adresa, e un parc, de ce trebuie sa ajung intr`un parc, intr`un parc nu gasesc horn pe care sa ma strecor si nici macar acoperisul pe care sa aterizeze sania mea trasa de reni” isi spuse Mosul scarpindu`se in barba…. Se dadu jos din sanie, facu cativa pasi apoi chipul i se lumina… “Desigur, desigur, anul acesta este unul din acei ani cand trebuie sa aduc in dar unui suflet… un alt suflet…” …zambi satisfacut si isi spuse ca intarzierea pe care o va avea in acest Ajun va merita….
Vantul se intetise si abia isi mai vedea mana daca o intindea in fata… “trebuie sa`mi gasesc un adapost, si asta urgent daca nu vreau sa mor aici inghetata “ gandi ea cu maturitate si isi aminti ca in urma cu cateva zile trecuse pe langa un pod…”da, trebuie sa ajung acolo, acolo voi fi la adapost de furtuna ce s`a iscat”… isi aduna puterile si trase dupa ea sacul cel greu chiar daca stia ca o ingreuneaza nici nu`si imagina sa`l lase gandindu`se cu cata truda a adunat fiecare bucatica de lemn si carton, materiale care o sa le dea putina caldura in noaptea asta in camaruta pe care o ocupa impreuna cu tatal ei bolnav si cu fratiorii cei mici… “e datoria mea sa am grija de ei” gandi fetita ce abia implinise 11 ani.
“Mama imi spunea mereu: Ai grija Fulg de Nea, nu te indeparta de mine si daca se va intampla vreodata sa te ratacesti, cauta`ti adapost sub podul din parc, acolo vei fi bine, acolo te voi cauta…atunci acolo voi merge!”… prin imensa perdea alba se vedea din cand in cand rasarind din troienii de zapada un punct negru…
“E atat de frig chiar si aici sub pod, de`as avea un chibrit sa aprind cateva din cartoane sa`mi incalzesc putin mainile” isi spuse ea…tresari… ceva cald si umed ii atinse mana… un fior o cuprinse dar se liniste repede cand in semiobscuritatea de sub pod zari ochii veseli ai catelusului…”Si tu te ascunzi de urgia de afara, asa`i? esti ca un fulg de nea” ii spuse fetita catelusului…”hmmmm…oare de unde`mi stie numele?”…
Pasii greoi sub care zapada scartaia se auzeau din ce in ce mai aproape, stranse catelul in brate si astepta infrigurata sa vada ce se intampla…”Asta iti lipsea?” auzi o voce calda si un amnar scaparat aprinse cateva cartoane cazute din sacul ei… auzise povesti despre el, credea cu putere in el insa… nu putea crede ca Mosul din poveste chiar se afla acolo langa ea…
Caldura degajata de flacarile ce dansau parca nepasandu`le de viscolul de afara ii incalzi mainele si sufletul, cateva lacrimi ii scapara pe obraz…”de ce plangi fatuca? Darurile pe care le`ai cerut, ti le`am adus… ai vrut un suflet cald si sincer langa tine si iata ca il strangi in brate ii spuse aratand spre Fulg de Nea…ai mai vrut ca tatal tau sa se faca bine, si asta se va intampla in aceasta noapte… si ai mai vrut drept dar, sa il intalnesti pe Mos Craciun…iata`ma!... iar tu, spuse incruntandu`se catre catel, tu vei primi osul cel mare pe care l`ai cerut chiar daca ai fost rau si te`ai pierdut de mama ta!”
Zori zilei luminara cerul iar vantul facu loc soarelui ce imprastia cu darnicie putin din caldura sa atat de mult dorita… in intinderea imensa a parcului un om ce pana cu o zi inainte nu se putuse ridica din pat din pricina bolii ce il macina de ani de zile, intreba trecatorii : “fiti amabili, n`ati vazut cumva o fetita tarand dupa ea un sac mare de rafie?” …oamenii se indepartau neputandu`i da un raspuns… zari pe una din alei o catea urmata de 3 pui ce parea ca se afla si ea in cautari…
Nici trecatorii, nici omul si nici cateaua nu aveau cunostinta despre faptul ca o fetita fara nume fusese gasita inghetata sub podul din parc alaturi de un catel si un sac plin de cartoane si surcele…”doua vieti ce ar fi fost salvate de un banal… bat de chibrit” comentase laconic medicul ce constatase decesul…
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
